Imediat după anunțarea câștigătoarei, presa de peste Ocean a început titreze că tânăra actriță a învins-o pe Demi Moore. Chiar și Mikey a fost extrem de surprinsă:
„Este suprarealist. Iertați-mă, sunt nervoasă”, a spus actrița, în vârstă de 25 de ani, pe scenă, în timp ce își citea discursul de pe foaie.
„Am crescut în Los Angeles, dar Hollywood s-a simțit întotdeauna atât de departe de mine, așa că să fiu aici, să stau astăzi în această sală este cu adevărat incredibil”, a mai adăugat ea.
Mikey Madison a declarat că partea ei preferată din călătoria ei la Oscar a fost să-și cunoască colegii nominalizați.
„Sunt foarte importante pentru mine prieteniile cu alte femei”, a spus ea. „Aceasta a fost una dintre cele mai bune părți de la Oscar, posibilitatea de a cunoaște pe toată lumea și de a fi martor la talentul și bunătatea lor în persoană.”
Nominalizată la Oscar, Demi Moore, în vârstă de 62 de ani, a fost favorită la categoria „Cea mai bună actriță în rol principal” pentru interpretarea din „The Substance”, care i-a adus un Glob de Aur și un Premiu SAG.
Co-starul lui Moore, Dennis Quaid, s-a gândit chiar că Moore va lua acasă Oscarul.
Cine este Mikey Madison, protagonista din „Anora” care a câștigat premiul Oscar
Mikey Madison s-a născut pe 25 martie 1999, în Los Angeles, California. Nu putea fi un cadou mai frumos pentru aniversarea ei care va fi peste câteva zile.
Mikey și-a început cariera de actriță cu roluri în filme independente înainte de a deveni o figură cunoscută în producții mai mari. Astăzi, numele ei este asociat cu roluri emblematice, de la comedie la horror, iar averea ei a crescut semnificativ.
Madison este cel mai bine cunoscută pentru rolul unei adolescente îmbufnate în serialul de comedie „Better Things”, care s-a încheiat în 2022. A apărut și în filmele de succes „Once Upon a Time... in Hollywood” și în a cincea parte a francizei de groază „Scream”.
Mikey Madison a concurat pentru titlul de Cea mai bună actriță în rol principal cu:
Cynthia Erivo, "Wicked"
Karla Sofía Gascón, "Emilia Pérez"
Demi Moore, "The Substance"
Fernanda Torres, "I'm Still Here"
Strălucește ca o vedetă pe covorul roșu cu bijuteriile Pandora
Dacă ai visat vreodată să te simți ca o vedetă pe covorul roșu, acum este momentul să îți îndeplinești acest vis! Pandora, recunoscutul brand internaţional de bijuterii, îți oferă ocazia de a străluci în fiecare zi, la fel ca marile staruri de la Hollywood. Cu o gamă variată de bijuterii atemporale, feminine și elegante, fiecare piesă Pandora este concepută pentru a adăuga magie și strălucire oricărei ținute.
Fie că te pregătești pentru o seară specială sau pur și simplu vrei să fii un star de cinema în viaţa de zi cu zi, bijuteriile Pandora sunt alegerea perfectă. Colierele, brățările, inelele și cerceii Pandora sunt create pentru a completa orice look, fie el casual sau elegant, și pentru a pune în valoare personalitatea fiecărei femei.
Pandora a devenit sinonim cu eleganța și rafinamentul. Acum ai ocazia să îți creezi propriul moment de glorie, purtând bijuterii care te vor face să te simți fabulous.
Indiferent că optezi pentru o brățară elegantă, un set de cercei strălucitori sau un inel sofisticat, bijuteriile Pandora îți vor oferi un look impecabil și te vor face să te simți cu adevărat specială. Așadar, nu mai aștepta! Strălucește ca o adevărată vedetă cu Pandora!
Articol susținut de Pandora.