Au trecut vremurile când un simplu zâmbet și o ușoară înclinare a capului erau suficiente pentru a obține poza perfectă pentru social media. Noile modele și influencerii au găsit alte trucuri: ridică ușor piciorul pentru senzația de alungire a trupului, își arcuiesc trupul și îți întind cu mâinile pielea de pe frunte - toate pentru a arăta mai tinere și mai zvelte în fotografii.
Acum însă a apărut un nou trend, care a captat atenția utilizatorilor de internet, în principal pentru că recomandă evitarea tuturor sfaturilor precedente în favoarea unui singur truc: pur și simplu, trebuie să închizi ochii.
Vedete din Australia precum Gabby Epstein, Ashy Bines, Hannah Polites sau Tammy Hembrow au încercat toate această ipostază în ultimele zile. Chiar și nume mult mai importante din industria entertainment-ului, precum dansatoarea Siei, Maddie Ziegler, optează pentru această expresie somnoroasă.
Denumit ”shmile” - prescurtarea de la shut eye smile (zâmbet cu ochi închiși) - această ipostază presupune închiderea lascivă a ochilor și un zâmbet provocator în colțul gurii, care conferă o atitudine lipsită de griji, nepretențioasă, preferată acum de vedete pentru postările lor pe Instagram.