„Chiar daca au un grad de risc mai crescut comparativ cu alte proceduri estetice chirurgicale, implantele fesiere sunt pe locul 6 in topul operatiilor estetice preferate de europeni si americani”, ne spune chirurgul estetician Silvia Stanculescu Vasalos.
Prin intermediul liposculpturii fesiere, o tehnica avansata de liposuctie utilizata in procesul de conturare si rotunjire a feselor, puteti obtine posteriorul mult visat. Prin indepartarea grasimii si/sau remodelarea acesteia, este scoasa in evidenta forma rotunjita a posteriorului si astfel sunt definiti muschii din aceasta zona.
„Pentru a obtine un posterior bombat se poate realiza liposculptura regiunii din care se extrage excesul de grasime de la nivelul coapsei laterale si posterioare. In anumite cazuri acest procedeu poate fi completat cu lipofilling, prin care se injecteaza grasimea extrasa in partea superioara a regiunii fesiere. Operatia presupune anestezie generala si dureaza in jur de 2-3 ore.”, declara chirurgul estetician Silvia Stanculescu Vasalos.
Ce presupune recuperarea?
In primele 2 saptamani de la interventie veti purta un pansament de compresie si va trebui sa folositi o perna atunci cand va asezati. De asemenea, nu va veti putea intinde sau dormi pe spate, iar in acest timp vanataile vor incepe sa se retraga. Cele mai putin confortabile vor fi primele 5-7 zile, cand veti sta si va veti misca mai greu. Pe durata perioadei de recuperare este recomandat sa efectuati 1-2 controale pentru a monitoriza atent rezultatele pe termen lung.
Cat dureaza efectele?
Sculptura feselor cu ajutorul liposuctiei poate avea efecte permanente daca este completata de o dieta sanatoasa si de activitati fizice regulate. In general, efectele sunt vizibile dupa 3 luni de la operatie. Totusi, imediat dupa interventie nu este indicat efortul fizic, sportul este total interzis si pentru cel putin 3 luni este indicata purtarea unui corset de sustinere. Costurile pentru o astfel de interventie ajung la 2000 euro.