Gabriela Mocanu, hairstylist, colorist, ne vorbește despre trendul toamnei 2023: ”Deși anul 2023 a venit cu trenduri mult mai îndrăznețe față de 2022-ul nuanțelor naturale, potolite și cât mai apropiate de culoarea naturală a părului, a venit perioada tranziției spre un nou an cu noi schimbări, poate cu amprente majore asupra trendului unui păr bogat, frumos și sănătos.
Astfel că balayage-ul este în continuare diamantul de pe coroana hairstylingului, fiind o alegere cu care plusezi foarte mult la aspect, însă pentru a continua îndrăzneala specifică acestui an, poți alege un reverse balayage, adică aplicarea unei nuanțe mai deschise la rădăcini până la jumatatea părului și o culoare mai închisă spre vârfuri. Însă cel mai important în alegerile noastre trebuie să ținem cont de ce ni se potrivește în funcție de structura feței și pielii noastre.
Culorile naturii toamnei își pun amprenta și în hairstyling, deci arămiul este vedeta trecerii spre sezonul rece, fiind ușor de asortat. Această combinație între blond și roșcat, cu reflexii luminoase, se încadrează perfect la aproape orice lungime de păr.
De asemenea, pentru cele care preferă culorile închise, toamna aceasta se continuă trendul cu brunetul lichid, tocmai pentru a reflecta lumina cât mai frumos într-o toamnă care apune culorile vii din jurul nostru”.
Tipsuri pentru par sanatos, ce sa facem în plus
Uscarea. Tot ce ține de sănătate și însănătoșire provine din natură astfel că starea naturală este starea cea mai lejeră pentru păr. Bineînteles că ne place să îi dăm și alte forme, folosind uscătorul de păr, placa, ondulator, uneori din plăcere, alteori din necesitate însă, la fel cum în viață trebuie să evităm excesul de orice fel, tot așa este recomandat să evităm și folosirea acestei călduri excesive a aparatelor de styling și să optăm pentru o uscare naturală a părului, o uscare cu un prosop moale cu care să acoperim părul fără să îl frecăm de pirele de păr, sau măcar o uscare cu aer rece de la uscător, daca este nevoie. Astfel protejezi vârfurile de la despicare, părul fiind mai puternic și mai strălucitor în mod natural și ca să venim în ajutorul lui, putem folosi un spray cu protecție termică. Părul este o comoară pentru noi și de asta trebuie să fim delicate cu acesta, reprezintă o stare de spirit prin care strălucim în fiecare zi.
Tuns lunar. O îngrijire profesionistă lunară, însoțită de consultanța și monitorizarea hairstylistului tău, conduc la menținerea sau îmbunătățirea stării de sănătate a părului tău. Dacă ai vârfurile despicate este clar un semnal că părul tău are nevoie de ajutor iar tunsul acestora lunar ajută la prevenirea acestora.
Îngrijirea. Precum menționam mai sus că părul este o comoară pentru noi, orice comoară trebuie îngrijită și întreținută pentru a străluci mereu, iar toate acestea nu pot da rezultate favorabile decât cu produse de îngrijire adecvate tipul tău de păr, adecvate actualei stări a părului tău precum și adecvate rezultatului dorit. Prioritar, trebuie să ne alegem șamponul care este cel mai des în contact cu părul nostru dar în egală măsură trebuie să folosim măști speciale pentru strălucire și hidratare. Ca recomandare, trebuie să avem grijă ca măștile pe bază de uleiuri naturale să ofere strălucire părului, nu să îl îngrașe și să le aplicăm pe lungimea firului de păr pentru că sunt pentru păr, nu pentru scalp.
Curățarea. Depinde foarte mult de intervalul de timp la care simți că ți îngrașă părul, timp la care trebuie să îl speli și nu trebuie să fie un motiv de îngrijorare dacă se simte îngrășat mai rar decât în alte perioade pentru că sunt foarte mulți factori care influențează acest aspect. Însă, din nou, aducem în discuție excesul, de data asta privind frecvența de spălare cât și produsele pe care le folosim (să nu conțină sulfați) și temperatura apei (recomandarea este să fie medie), deoarece astfel putem deteriora șuvițele. Nu uitați, părul trebuie masat delicat pentru a nu risca ruperea șuvițelor!
Protecția. Evident, după toată munca de spălare, uscare, tuns, îngrijire, curățare trebuie să încununăm acest ritual cu protecția părului. Putem face referire la serum pentru păr, spray pentru protecție termică și diverse alte produse care să ne ajute, însă totul depinde de tipul de păr al fiecăreia dintre noi, de aceea consultanța în îngrijirea părului este indicată a fi cerută hairstylistului tău. Ca recomandări generale putem indica faptul că spălatul cu apă fierbinte nu este indicat deoarece îngrașă și degradează părul, irită scalpul, poate duce la apariția mătreții iar atunci când uscăm părul folosind căldura termică, să folosim un spray de protecție împotriva acesteia. Tot în rubrica de protecție, cu o caracteristică specială, vreau să menționez o atenție sporită pe care trebuie să o avem asupra părului vopsit, având nevoie de o îngrijire profesională, cu produse care să împrospăteze culoarea, să hidrateze și să îl mențină puternic și strălucitor.