Recent, Kate Beckinsale a intrat în rândul vedetelor care sunt adeptele unui tratament de beauty neobișnuit. ”După un zbor lung, îmi place să stau întinsă și să folosesc o mască cu celule clonate din prepuț de bebeluș. Sincer, acum, cui nu i-ar plăcea?”, a scris ea pe Instagram, alături de o fotografie în care se vede cât de frumos este tenul ei în urma tratamentului.
Tratamentul ”Hollywood EGF Facial”, supranumit și ”Penis Facial”, a devenit cunoscut după ce actrița Cate Blanchett i-a lăudat beneficiile în cadrul emisiunii lui Ellen DeGeneres.
”Eu și Sandy Bullock am fost la această cosmeticiană din New York, Georgia Louise, care face un tratament numit ”penis facial” și e ceva - nici măcar nu știu despre ce este vorba”, a spus actrița.
Ulterior, cosmeticiana menționată mai sus a explicat pentru PeopleStyle despre ce procedură este vorba. ”Anul trecut, Sandra Bullock a filmat în New York și a venit la mine pentru un tratament de curățare și strălucire. I-am făcut ceva care să-i transforme tenul fără intervenția laserului, așa că i-am oferit tratamentul Hollywood EGF, cu cremă pe bază de celule clonate din prepuț de bebeluș”.
De atunci, procedura, care costă 650 de dolari, a devenit preferata vedetelor din Cetatea Filmului.
”Am mesaje de la celebrități, care îmi cer tot timpul tratamentul penis”, adăugă cosmeticiana Georgia Louise. Procedura constă într-un peeling chimic, microneedling care ajută celulele stem și peptidele să penetreze și să potențeze producerea de colagen, o mască pentru calmarea tenului și ingredientul special: serul derivat din prepuț de bebeluș, clonat în laborator.
Foto: Getty, Instagram