Pentru inceput, aplica pe fata o crema hidratanta, iar apoi nu uita de fondul de ten. Pentru un efect uniform, fara linii sau pete, opteaza pentru o pensula speciala pentru fond de ten si aplica-l cu miscari circulare. Make-up artist-ul lui Kim te sfatuieste sa speli pensulele speciale pentru machiaj cu sampon si balsam de par, in momentul in care le cumperi. Apeland la acest truc, le vei putea folosi mai mult timp.
Pasul al doilea este sa treci la anticearcan. Alege o nuanta putin mai deschisa decat tenul tau si aplica produsul cosmetic cu degetele. Apoi, contureaza-ti pometii cu un blush rozaliu. Pentru un machiaj de durata, aplica la sfarsit o pudra translucida.
Dupa ce ti-ai pregatit tenul, e timpul sa treci la machiajul ochilor. Aplica un strat de pudra sub ochi, pentru ca iti va fi foarte usor la sfarsit sa indepartezi surplusul de fard inchis la culoare. Apoi, Kim recomanda sa folosesti o baza de machiaj. Continua cu un fard deschis la culoare, insa nu il aplica si pe arcada.
In ceea ce priveste nuantele folosite, Kim spune ca pentru smokey eyes nu trebuie sa folosesti neaparat negru. Albastru sau violet inchis, de exemplu, sunt doua culori potrivite. Dupa ce ai ales nuantele favorite, incepe machiajul din exterior catre interior, cu cea mai inchisa culoare. Aplica apoi un eyeliner negru, atat pe pleoapa, cat si la baza genelor inferioare.
Continua machiajul cu un fard bej, aplicat pe colturile din interiorul ochilor. Apoi, contureaza ochii cu un fard negru carbon. Sprancenele nu trebuie nici ele uitate, asa ca e timpul sa le conturezi cu o nuanta apropiata de cea naturala.
Iti poti definitiva machiajul ochilor cu mascara, sau, pentru un efect mai intens, foloseste gene false. Procedura e simpla – aplici lipiciul special si le fixezi cat mai aproape de linia naturala a genelor. Pentru buze, foloseste un ruj in nuante nude si aplica un gloss peste el.