Pregatirea tenului pentru machiaj
”Foarte importanta inainte de aplicarea machiajului este demachierea tenului, de preferat cu o lotiune micelara si nu cu o lotiune grasa. Inainte de aplicarea fondului de ten si a bazei, mai ales acum, in sezonul rece, ne vom hidrata bine fata cu o crema hidratanta”, explica Katiusa Popovici.
Daca ne dorim un machiaj rezistent vom aplica intotdeauna dupa hidratare un primer pt fata, in functie de tipul de ten, o investitie care merita din toate punctele de vedere, asa ca nu ar trebui sa-ti lipseasca din trusa de machiaj.
”Baza de machiaj este necesara si in cazul ochilor si buzelor. Inainte de a farda ochii, poti aplica o baza care va face machiajul sa reziste mult mai bine. Aceeasi regula este valabila si pentru buze, se aplica o baza care va mari rezistenta rujului si un creion pentru conturul buzelor care nu va lasa rujul sa se intinda”, explica Katiusa Popovici.
Daca te confrunti cu cearcane sau pete pigmentare, investeste intr-un corector bun si un fond de ten cu putere mare de acoperire.
Odata ce tenul tau radiaza, te poti inspira din ultimele tendinte in machiaj pentru sarbatori. Alege varianta care te avantajeaza din punct de vedere al fizionomiei si personalitatii, dar nu neglija nici parul sau tinuta si asorteaza-te.
Privire de milioane
Daca esti bruneta, machiajul smokey eyes iti va veni de minune. Si în general ti se potriveste orice machiaj care accentueaza ochii prin culori mai inchise. Dacă ai un păr şaten, poţi folosi cam orice culoare in machiajul ochilor. Daca esti blonda ti se potriveste un machiaj natural dar si un machiaj in stilul Marilyn Monroe . Daca esti roscata, fardul in nuante de verde sau maro ar fi alegerea perfecta.
”Totusi, daca vrei sa iesi in evidenta in noptea de Revelion, poarta culori metalice pentru ochi. Alege nuante de auriu, argintiu si bronz si completeaza lookul cu o linie fina de tus. Cu un smokey eyes realizat cu nuante puternice de negru, cenusiu, bronz, indigo sau magenta nu vei da sigur gres, dar nici cu machiajul cat eyes sau cu putin glitter. Pentru o privire plina de seductie, alege culori stralucitoare si gene false”, completeaza Katiusa Popovici.
Buze seducatoare
Daca iti doresti buze pline poti redesana conturul buzelor un pic peste linia lor naturala. Dupa ce ai aplicat nuanta dorita de ruj, foloseste pentru partea centrala un gloss sau putin fard de pleoape in ton deschis.
”Pentru a da un aspect indraznet buzelor tale, foloseste-te de cele mai noi nuante de rujuri, in culoarea fructelor de padure si culoarea prunei. Sunt culorile anului. Acestea pot fi mate sau sidefate, dupa preferinte, dar eu personal, le prefer pe cele mate”, adauga Katiusa Popovici.
Detalii de final
Nu sari peste pudra. Desigur, ai nevoie de o pudra de calitate, de preferinta o pudra libera, pe care nu o vei aplica intr-o cantitate foarte mare, pentru a nu incarca tenul, iar pentru a oferi si mai multa rezistenta machiajului, pulverizeaza un spray fixator la final.
”In afara acestor sfaturi, va recomand sa investiti in produse profesionale de machiaj. O sa vedeti diferenta. De asemenea, pentru ca tot suntem acum in sezonul rece, optati pentru produse waterproof, aliatii de nadejde, deoarece contin substante care fixeaza eficient machiajul. Nu-mi ramane acum, decat sa va urez o petrecere spectaculoasa! ”, adauga Katiusa Popovici.