Neutrals: cum să obții un machiaj natural de zi


La origine, machiajul a apărut în viața cotidiană a oamenilor în urmă cu sute și chiar mii de ani, pentru a puncta diferite aspecte importante la momentul respectiv în societate.

Tag-uri:

Astfel, machiajul a fost folosit la început în ritualurile religioase, ca mai apoi să fie element cheie în deosebirea unui trib de altul și ca, în zilele noastre, să devină o modalitate de a sublinia acele trăsături care ne fac să ne simțim frumoase. De-a lungul timpului, influențele care au modificat aspectul machiajului purtat de femei au fost numeroase, de la evenimente istorice, la inovații cosmetice și până la personalități care și-au lăsat amprenta în acest domeniu. Toate însă au avut același scop: accentuarea naturaleții femeilor.

În aceasta idee, vedem de multă vreme vehiculat conceptul de machiaj natural, acel look tip „I woke up like this”, lejer, strălucitor, cu produse folosite în moderație. Acest tip de make-up a devenit așa popular tocmai pentru că nu presupune respectarea unor reguli stricte, astfel că poți folosi un iluminator în culoarea șampaniei ori un set de gene false banda dacă îți dorești, în funcție de propriul stil. „Naturalețea” este diferită pentru fiecare dintre noi, astfel că mai jos îți lăsăm pașii pe care trebuie să-i urmezi pentru a obține un machiaj natural de zi, potrivit pentru tine.

Pasul 1: pregătirea tenului

Unul dintre cele mai importante aspecte atunci când încercăm să construim un machiaj natural este felul în care se prezintă tenul, lucru care, de altfel, face acest tip de make-up special. În acest sens, pentru ca toate produsele pe care urmează să le aplici să se așeze armonios pe ten și să reziste cât mai mult timp, totul pornește de la rutina ta de skin care. Astfel, înainte de a aplica fondul de ten asigură-te că pielea este hidratată intens, lucru care, pe termen scurt, oferă strălucire și vitalitate tenului și care, pe termen lung, te ajută să păstrezi un aspect tânăr și sănătos.

Apoi, la fel de important este să aplici o bază de machiaj sau un primer. Aceasta este un produs cosmetic gândit cu scopul de a netezi și a matifia tenul înainte de aplicarea produselor standard de machiaj. Mai mult, el hidratează și atenuează porii, astfel că trebuie ales în funcție de tipul tău de ten.

Pasul 2: aspectul tenului

Fondul de ten este unul dintre cele mai importante produse din trusa și rutina ta de machiaj, indiferent că alegi să îl utilizezi zilnic sau doar ocazional. Acesta funcționează ca o barieră împotriva factorilor externi și te protejează de praful și mizeria din mediul înconjurător. În ceea ce privește modul în care alegi acest produs, trebuie să ai în vedere nu doar nuanța și tipul de ten, ci și acoperirea. Pentru un machiaj natural, poți opta pentru un produs cu acoperire mică sau medie. Nu-ți fie teamă să-ți arăți pistruii, căci acesta și este scopul acestui tip de machiaj: accentuarea trăsăturilor înnăscute. De aceea, sfatul nostru este să cauți un fond de ten hidratant, de preferat cu SPF, pentru a proteja tenul pe termen lung. Aplică-l într-un strat subțire și uniformizează-l bine, cu o pensulă specială sau un burețel de față.  

Pasul 3: luminozitate & umbre

După aplicarea fondului de ten urmează să accentuăm sau să acoperim ușor anumite detalii. Poți corecta micile imperfecțiuni ale tenului, cum ar fi cearcănele, cu un anticearcăn sau corector. În această idee, poți aplica produsul într-un strat subțire sub ochi și să-l întinzi uniform cu ajutorul degetelor.

Referitor la accente, poți evidenția formele feței folosind fard de obraz și un produs de contouring, ambele în colori cât mai naturale, potrivite nuanței tenului tău. Pentru un plus de luminozitate și strălucire, încearcă să aplici discret pe pomeți un iluminator în culoarea șampaniei. Nu în ultimul rând, fixează machiajul cu o pudră translucidă, în special în zona „T”, formată din frunte și nas, dar și în zona bărbiei.

Pasul 4: ochii & sprâncenele

Pentru un machiaj natural nu este nevoie să folosești produse prea complexe sau complicate pentru sprâncene. Te poți rezuma la a umple golurile din sprâncene cu un fard sau un creion în culoarea părului. 

În ceea ce privește ochii, dacă ar fi să folosești un singur produs pentru machiajul ochilor, te-ai putea îndrepta cu siguranță înspre mascara sau un set de gene false bandă, ambele oferind un look natural. De altfel, dacă ai genele prea scurte sau prea rare, spre exemplu, ori dacă pare că rimelul nu face minuni pentru tine, genele false pot fi o opțiune excelentă. Nu în ultimul rând, dacă îți dorești să definești pleoapele, optează pentru o paletă de farduri în culori naturale, neutre, cu nuanțe care să se potrivească ochilor tăi.

Pasul 5: buzele

Buzele reprezintă ultimul pas în construirea unui machiaj natural, lejer, deloc încărcat. Aici, în funcție de preferințe, poți alege un luciu de buze cu sau fără culoare, un creion de buze într-o culoare naturală ori chiar un ruj mat în nuanțe nude, roz, translucide, trandafirii sau culori pudrate.

Sursă foto: Viajero, Myicahel Tamburini

  • Neutrals: cum să obții un machiaj natural de zi

related posts

Modifică setările cookies