Bekah Martinez a fost umilită în copilărie deoarece avea o pilozitate neobișnuită pentru o adolescentă. Atunci, jignirile copiilor au afectat-o profund și, deseori, se ruga Divinității să facă o minune și să-i curme suferința.
Anii au trecut, iar Bekah Martinez nu a scăpat de părul de pe mâini și picioare. Când a rămas însărcinată prima oară a luat decizia să nu-și mai radă părul de pe picioare, pentru a-i preda fiicei ei o lecție importantă: să nu-i fie niciodată rușine de felul în care arată.
Femeia de 28 de ani este foarte populară pe Instagram și TikTok, însă umilințele au revenit după ce admiratorii ei online i-au observat picioarele.
„Prima dată când am încetat să-mi rad părul eram însărcinată cu fiica mea, acum patru ani, pentru că am vrut ca ea să vadă un exemplu într-o persoană care trăiește în corpul ei natural fără nicio rușine”, a explicat tânăra mămică. Sursa foto: @bekah
Însă, valul de umilințe online este neostoit, iar comentariile mai acide decât în copilărie. O femeie a sfătuit-o să scape, totuși, de părul de pe picioare, fiindcă arată de parcă ar fi nespălate.
„Văd tot timpul comentarii care spun de ce îți îngrijești zona bikinilor, dar nu și picioarele?!? Iar eu mereu îi întreb dacă îi chestionează la fel pe bărbații care își rad fața, nu și picioarele. Și aș mai vrea să-i întreb: de ce vă pasă?”, a scris femeia pe Instagram.
Un internaut a apreciat că părul de pe picioarele lui Bekah și părul de la subsuoară o fac lipsită de atracție fizică pentru orice bărbat. Din fericire pentru ea, Bekah este măritată cu un bărbat care o place așa cum e. Împreună au doi copii și nu prea le pasă de ce spun gurile rele.
Fotografii: @bekah
Vezi și VIDEO: