(P) Ce pedichiură să alegi în funcție de stilul pantofilor


O pedichiură spectaculoasă și o pereche de pantofi senzațională: tocmai am definit două dintre lucrurile care nouă ne plac cel mai tare la vară. 


Simpla idee de a ne expune degetele cu pedichiură desăvârșită în cele mai frumoase sandale sau saboți ni se pare atât de irezistibilă, încât am accepta și cele mai călduroase zile la schimb.

Dacă o pedichiură ca la carte este must-have pentru vară, te-ai gândit vreodată cum anume ar trebui ea să se schimbe în funcție de stilul pantofilor pe care îi porți? Vorbim azi despre cele mai wow combinații: pedichiuri și pantofi de vară!

Care este pedichiura potrivită în funcție de tipul de pantof

Așa pantof, așa pedichiură: acesta sperăm să fie motto-ul după care te vei ghida în rândurile următoare. Firește, vom discuta despre pantofii decupați, cei din care unghiile tale colorate sunt vizibile. Descoperă cei idei de pedichiură se potrivesc în funcție de stilul pantofilor!

Sandale cu talpă plată, sport sau casual. Sandalele cu talpă plată sunt favoritele noastre: comode, practice, reprezintă practic tot ce are vara mai îmbietor. Deoarece impresionează printr-un design simplu, ai voie să testezi modele de pedichiură mai îndrăznețe. Nu te teme să apelezi la nuanțe de galben solar sau de albastru peruzea, ideale pentru anotimpul cald, sau reia una dintre culorile modelului de încălțăminte pe unghiile tale.

Sandale elegante. Cu toc sau fără, acestea reprezintă o categorie aparte. Sunt ideale pentru birou, dar și pentru o nuntă, iar caracterul lor feminin și diafan le face potrivite pentru anotimpul cald. Găsești sandale de damă aici, pur și simplu îmbietoare!

Ce fel de pedichiură se potrivește acestor modele de încălțăminte? Una în nuanțe neutre. Bej, alb, crem, nude-uri sau rozuri: așa arată galeria de culori de unghii care se potrivesc cu o pereche de sandale feminine. Poți miza și pe accente de bronz, care arată minunat alături de o pereche de accesorii crem aurii, așa cum vezi în imaginea de mai jos.

Sursa foto: Dasha.ro

Sandale crem cu auriu din piele naturala Ruben

Sandale glam. O pereche de sandale cu toc înalt, cu imprimeuri wild sau în nuanțe îndrăznețe este must-have în orice garderobă. Fiind vorba despre un model atât de incitant, este clar că e musai să îi asociezi o pedichiură pe măsură. De data aceasta, poți recurge și la nuanțe puternice, dar alege întotdeauna tonuri saturate, care să nu rivalizeze cu pantofii. O opțiune spectaculoasă sunt și pedichiurile french sau unghiile simple, acoperite doar cu lac și extrem de îngrijite.

Saboți. Saboții sunt fun și au un aer de nonșalanță și de comoditate care îi face ideali pentru o pedichiură veselă. Încearcă accente de ojă strălucitoare, în tonuri de albastru, verde lime sau roșu focos, deoarece saboții tăi dragi vor permite și cele mai nebunești asocieri. Păstrează însă un caracter boem în restul outfitului și fă din pedichiură cel mai îndrăzneț accent.

Cum alegi pedichiura în funcție de culoarea pantofilor

E musai să asortezi nuanța unghiilor cu cea a pantofilor, spun specialiștii. Iată indicii după care trebuie să te ghidezi!

Pantofi în tonuri de verde sau smarald: ojă roșie. Optează pentru accente mai degrabă profunde decât aprinse, pentru un roșu închis care să scoată la iveală strălucirea culorii sale complementare, verdele pantofilor tăi. E o pereche creată în rai, așa cum îți vor demonstra toate privirile admirative lipite de apariția ta.

Pantofi albaștri sau navy: ojă gri oțel. Culorile reci se atrag precum un magnet și emană un caracter sofisticat, care va îmblânzi o zi caniculară. Alege nuanțe de gri oțel, pline de rafinament, alături de sandalele tale albastre, și vei face sigur o declarație de stil.

Pantofi roz aprins sau violet: lac transparent. Culorile puternice, pline de intensitate, au nevoie de un element de echilibru. Dacă ai o pereche superbă de sandale fucsia, evită o pedichiură mult prea colorată. Mizează în schimb pe îngrijire și pe un lac transparent care să lase pantofii să se remarce.

Pantofi roșii: ojă nude. Pantofii roșii sunt în sine suficient de curajoși încât să nu mai aibă nevoie de niciun accent care să atragă privirile. E recomandat să mizezi mai degrabă pe culori neutre sau pe un nude delicat. Bonus: obții și un efect extraordinar de alungire a picioarelor.

Sursa foto: iStock

Pantofi nude: ojă neutre cu reflexii de lavandă. Pantofii nude crează impresia de siluetă mai înaltă, de aceea stiliștii sunt de părere că nu e recomandat să le asociezi o pedichiură în culori mult prea vii. În schimb, alege o ojă ce poate fi considerată neutră, dar care are câteva reflexii cuminți, precum cele de piersică sau de lavandă.

Pantofi negri: ojă roșie. Da, e un duo clasic, dar nu degeaba. Unghiile colorate cu roșu strălucesc alături de o pereche de sandale sau de pantofi negri și le accentuează versatilitatea și eleganța. Alege un roșu clasic, plin de foc și de putere.

Pantofi aurii: roșu potolit. Imaginează-ți cât de bine ar arăta o pereche de sandale aurii lângă unghii colorate în bordeaux. Strălucirea metalizată a pantofilor e reflectată sublim de roșul stins, iar tu vei avea garanția că nu există niciun strop de competiție între modelul de încălțăminte și pedichiura ta.

Pantofi argintii: unghii gri deschis. Există o compatibilitate inedită între cele două nuanțe. Și griul deschis are o tentă de oțel care se regăsește în argintiu, așa că tonurile se vor împăca de minune. Alege o pedichiură sofisticată și cool, perfectă pentru a permite pantofilor să atragă asupra lor toată lumina reflectoarelor.

Sperăm că te-am inspirat cu alegerile noastre și că de acum nu o să ți se mai pară deloc dificil să asortezi pedichiura la pantofii tăi. Ține cont de sfaturile noastre și nu ezita să schimbi nuanța unghiilor de câte ori ai un model de încălțăminte nou, măcar atunci când este vorba despre unul special sau despre un eveniment la care îți dorești să epatezi. Abia așteptăm să aflăm ce alegeri ai făcut! 

  •  (P) Ce pedichiură să alegi în funcție de stilul pantofilor

related posts

Modifică setările cookies