(P) Cremă cu protecție solară SPF – aliatul tău zilnic


Am tot auzit persoane care consideră că folosirea zilnică a unei creme cu factor de protecție solară este inutilă, neștiind despre efectele dăunătoare ale acestora și că radiațiile nocive ale soarelui pot lasă urme serioase pe pielea noastră.


Încă există oameni care stau la plajă fără protecție solară mergând pe premiza că pielea arsă devine bronzată după câteva zile de tratament cu iaurt sau roșii însă ceea ce ei nu știu este că folosind acest truc, pielea lor va fi mai îmbătrânita peste 20 de ani față de pielea celor care folosesc creme, spray-uri sau uleiuri cu SPF. Daunele pe care pielea le suferă în timpul “arderii” la soare sunt ireversibile.

Să nu uităm că organismul uman are nevoie de protecție împotriva radiațiilor mai ales acum, în zilele noastre, când stratul de ozon se epuizează pe zi ce trece iar razele solare care ajung până la pielea noastră sunt mult mai puternice și mai dăunătoare.

Cancerul de piele, o boală care aduce din ce în ce mai mulți pacienți în spitale se datorează de multe ori nefolosirii unei protecții adecvate pentru pielie.

Un beneficiu al cremelor cu protecție solară este faptul că petele roșii și venele fine faciale sunt reduse iar apariția ridurilor și a procesului de îmbătrânire prematură încetinește.

Trendul recent apărut legat de folosirea zilnică a cremelor cu protecție solară are la baza studii de specialitate care au dovedit nocivitatea razelor soarelui asupra pielii umane.

Pentru a evita efectele nocive ale radiațiilor solare, aliatul multor persoane este nouă gama Sun Defense de la Bruno Vassari. 

Crema Sun Fluid Blue Protection de la Bruno Vassari, un fluid destinat tuturor tipurilor de ten care are o textura ultra lejeră și invizibilă. Acesta este formulat special împotriva razelor UVA și UVB cu SPF 40. 

Acest spray bifazic are o protecție solară ridicată, este rezistent la apă și ajută pielea să se regenereze după expunerea la soare. Un atu al acestui produs este că nu lasă pielea grasă și nu pătează hainele. Nu uitat să agitați bine produsul înainte de aplicare și să îl folosiți cu 30 de minute înainte de expunerea la soare.

Pielea bebelușilor și a copiilor este foarte sensibilă, dar și această poate fi protejată cu nouă crema fluidă cu factor de protecție ridicat, Sun Defense Sun Pocket cu SPF 50+ de la Bruno Vassari

Acest produs conține microsfere de matifiere care absorb excesul de sebuum și asigura un efect de Soft Focus. Agenții emolienti ce conțin ingrediente active uleioase, permit o aplicare ușoară și catifeleaza și hidratează pielea. Aplicată cu 30 de minute înainte de expunerea la soare, acest fluid este potrivit tuturor tipurilor de piele dar mai ales pentru cea sensibilă, delicată și reactivă. 

Un alt produs recomandat de noi este Sunlight Protective Water tot de la Bruno Vassari, destinat tuturor tipurilor de ten, ce are o textura ultralejera și invizibilă formulat pentru o protecție împotriva efectelor negative ale razelor UVA/UVB. Acest fluid solar cu SPF30 este recomandat înainte de expunerea la soare și reaplicat frecvent pentru o protecție optimă.

Ce merge mai bine după o “baie de soare”?

Gelul revigorant, Sun Defense After-sun calmează și revigorează pielea prelungind de asemenea culoarea perfectă a bronzului. Acesta asigura o acțiune combinată: anti-îmbătrânire, catifelare și împrospătare.  

Nu uitați că pe site-ul https://www.beautyoneshop.ro/ la cumpărarea oricăror 2 produse din gama Sun Defense, de la Bruno Vassari, primit cadou o geantă de vara perfectă pentru zilele de plajă.

  • (P) Cremă cu protecție solară SPF – aliatul tău zilnic

related posts

Modifică setările cookies