(P) Mărirea sânilor: mituri, riscuri, beneficii


Mărirea sânilor prin proceduri estetice, numită, în termeni medicali, augmentare mamară, reprezintă cea mai bună soluție pentru femeile care nu sunt mulțumite cu sânii lor naturali. 


Mărirea sânilor nu este un tratament, ci  este o procedură chirurgicală care se face, exclusiv, ca o alegere personală, influențată de preferințe. Prin urmare, nu putem spune că augmentarea mamară are indicații medicale. Totuși, candidații ideali sunt femeile cu sâni mici, asimetrici sau cele care au suferit o mastectomie (operație de îndepărtare a sânilor) și care își doresc o îmbunătățire a aspectului lor. Află ce este augmentarea mamară, miturile, riscurile și beneficiile acestei operații estetice.

Ce este augmentarea mamară?

Augmentarea mamară este o operație chirurgicală estetică. Aceasta se efectuează, cel mai frecvent, prin introducerea unor implanturi de silicon sau a unei soluții saline sub mușchiul pectoral sau sub țesutul mamar. Implantul se realizează prin incizii în diferite zone de la nivelul sânului – axilar, sub sân sau în jurul areolei mamare. Augmentarea mamară se poate face și prin transfer de grăsime proprie, recoltată, prin liposucție, din alte zone ale corpului.

Cele mai comune mituri despre implanturile mamare

Multe femei renunță la ideea de a-și mări sânii prin operație, din cauza unor mituri des auzite, cum ar fi:

„Sânii operați nu au un aspect natural”

Dacă unele vedete au ales implanturile de cele mai mari dimensiuni, iar rezultatul este unul inestetic, nu înseamnă că în cazul tuturor pacientelor va fi la fel. Dacă vei alege împreună cu medicul dimensiunea și forma potrivită a implanturilor, rezultatul final va fi unul cât mai natural. 

„Nu poți să alăptezi, dacă ai implanturi mamare”

Chiar dacă apelezi la o operație de mărire a sânilor, aceștia pot produce lapte, dacă devii mămică. Medicul va utiliza tehnici prin care să nu fie afectat țesutul mamar, cum ar fi plasarea implantului sub mușchiul pectoral. 

„Implanturile mamare trebuie înlocuite des”

Deși se spune că implanturile mamare trebuie înlocuite după o anumită perioadă de timp, acest lucru nu este mereu valabil. Totuși, nu-ți închipui că acestea durează pentru toată viața. Ele trebuie înlocuite atunci când apar complicații, cum ar fi rupturi ale acestora. Acest lucru se poate întâmpla și după o perioadă de 15 ani. Totuși, ți se va recomanda efectuarea unui RMN o dată la 2-3 ani, pentru depistarea eventualelor rupturi.

„Implanturile saline sunt mai bune decât cele cu silicon”

Nu putem afirma că un tip de implant este mai bun decât altul. Fiecare tip are propriile avantaje și dezavantaje, iar implantul potrivit pentru tine s-ar putea să nu fie bun pentru altă femeie. De aceea, alege doar împreună cu medicul și nu la sfatul vreunei prietene.

„Rezultatele finale sunt vizibile imediat după operație”

Bineînțeles că se va vedea și simți diferența imediat după operație. Cu toate acestea, rezultatele finale sunt vizibile abia după vindecarea completă a sânilor, adică, după câteva luni. 

Riscurile procedurii de augmentare mamară

Ca orice altă procedură medicală, augmentarea mamară presupune anumite riscuri, cum ar fi:

  • durerea sânilor;
  • infecții;
  • pierderea senzației la nivelul areolei mamare;
  • sângerări;
  • întărirea zonei din jurul operației, cu distorsionarea formei sânilor;
  • asimetria sânilor;
  • ruptura implantului;
  • acumulare de lichid;

Unele complicații se rezolvă prin tratamente medicale ușoare, cum ar fi medicamentele, altele impun efectuarea unei noi operații chirurgicale.

Beneficiile operației de mărire a sânilor

Augmentarea mamară a devenit atât de populară, datorită beneficiilor pe care le aduce pacientelor:

Mărirea volumului și modificarea formei sânilor: Principalul beneficiu al augmentării mamare este reprezentat chiar de scopul acestei proceduri, și anume de mărirea sânilor și îmbunătățirea formei acestora. Mărirea sânilor este motivul pentru care pacientele apelează la această procedură, iar intervenția le ajută să obțină rezultatul dorit. 

Reconstrucție după mastectomie: Cu ajutorul augmentării mamare, este posibilă reconstrucția sânilor după operația de îndepărtare a acestora, ceea ce reprezintă un mare avantaj pentru aceste paciente.

Creșterea stimei de sine: De asemenea, o operație de mărire a sânilor te ajută să îți recâștigi stima și încrederea de sine și să te simți mai feminină, dacă aspectul natural al „decolteului“ tău reprezintă un complex pentru tine.  

Durabilitate: Un alt beneficiu al acestei intervenții este faptul că rezultatele sunt durabile. Implanturile rezistă până la 15 ani sau chiar mai mult, dacă nu apar rupturi. 

Te ajută să obții o diversitate vestimentară: Modificarea volumului sânilor îți permite să porți și acele haine care pun în valoare sânii și pe care obișnuiai să le eviți, din cauza pieptului mic.

Așadar, chirurgia estetică de mărire a sânilor este o soluție permanentă pentru femeile care nu sunt mulțumite de aspectul lor natural. Discută cu un medic estetician, pentru a afla ce implanturi ți se potrivesc.

related posts

Modifică setările cookies