Deși, cel mai adesea, îngrijirea exterioară este considerată prioritară, în realitate, există o serie importantă de produse și ingrediente de care organismul are nevoie pentru a face față factorilor care provoacă stres oxidativ, așa cum sunt radiațiile ultraviolete și poluanții.

Tocmai de aceea, administrarea suplimentelor alimentare benefice (și) pentru piele este complementară unei îngrijiri topice adecvate. Vitaminele C și E, acizii grași omega-3 și probioticele sunt doar câteva exemple de nutrienți care, încorporați în dieta obișnuită, îți vor asigura un aspect mai tânăr și mai sănătos al pielii.

Vitamine și minerale benefice pielii, care pot fi administrate oral

Înainte de a te aventura într-o cură de suplimente, este important să ceri ghidajul unui medic. Totodată, trebuie să știi că acestea nu vor înlocui o dietă echilibrată. În schimb, atunci când sunt folosite complementar unei rutine de îngrijire corecte și unui stil de viață sănătos, pot avea efecte uimitoare.

Iată câteva dintre cele mai cunoscute suplimente alimentare care sprijină sănătatea și frumusețea pielii:

  1. Colagenul - dacă vrei ca pielea ta să se bucure de un plus de elasticitate, interesează-te de variantele disponibile pe piață de suplimente cu elastina si colagen. Acestea vor contribui la diminuarea ridurilor fine și a ridurilor și, mai mult decât atât, vor conferi un plus de strălucire părului, în timp ce asigură, totodată, și sănătatea unghiilor.
  2. Vitamina D - esențială pentru o stare generală de sănătate bună, vitamina D ajută la reducerea inflamațiilor și previne îmbătrânirea prematură a pielii.
  3. Acizii grași omega-3 - nu putem vorbi despre suplimente pentru piele fără să-i menționăm. Prezenți în uleiul de pește, acești acizi grași hrănesc pielea din interior, în timp ce reduc inflamația și îmbunătățesc textura pielii.
  4. Probioticele - menite să echilibreze microbiomul, probioticele contribuie, de asemenea, la îmbunătățirea aspectului pielii, prin reducerea inflamației și stimularea sistemului imunitar.
  5. Vitamina C - această vitamină este esențială pentru producția naturală de colagen, dar și pentru asigurarea protecției pielii împotriva factorilor de stres din mediu, precum poluanții și radiațiile ultraviolete.

Cum alegi suplimentele potrivite pentru piele

Înainte de a decide asupra unui produs sau asupra unei formule, este important să ții cont de câteva aspecte. Nevoile specifice ale pielii tale, stilul de viață și istoricul medical sunt linia de start pentru această cursă a frumuseții. Iată câteva sfaturi de care să ții cont atunci când alegi suplimentele alimentare pentru piele:

Identifică nevoile specifice ale tenului tău

Analizează-ți cu atenție tenul și stabilește, eventual împreună cu medicul dermatolog și cu un consultant cosmetic, ce probleme vrei să rezolvi. Ai tenul uscat sau gras? Te confrunți cu acneea sau e prioritar să combați liniile fine și ridurile? Suferi de afecțiuni precum melasma? Odată ce ai răspuns la astfel de întrebări, vei putea face o listă scurtă a suplimentelor de care ai nevoie.

Ține cont de ingredientele active

Când alegi suplimente alimentare pentru piele, este important să știi care sunt ingredientele care vor ameliora problemele specifice ale pielii tale. Vitaminele C, E și A, colagenul, biotina și acizii grași sunt doar câteva dintre opțiunile disponibile. Asigură-te, totodată, că alegi produse de calitate de la branduri cu reputație și că ții cont de recomandările specialiștilor privind dozajul, pentru a te putea bucura cu adevărat de efectele benefice ale administrării suplimentelor alimentare.

Adaptează procesul la stilul tău de viață

Stilul de viață joacă un rol foarte important în sănătatea pielii. Dacă obișnuiești să petreci mult timp în natură și, implicit, expusă la soare, ia în calcul suplimentele bogate în antioxidanți, care să-ți protejeze pielea împotriva radiațiilor UV. Dacă, în schimb, ai o alimentație deficitară, suplimentele cu multivitamine pot fi o resursă importantă inclusiv pentru pielea ta.

Includerea suplimentelor alimentare în rutina zilnică poate fi benefică pentru un stil de viață sănătos, cu condiția să faci acest lucru într-un mod sigur și eficient. Solicită sfatul unui medic privind dozajul și administrarea corectă a acestora, orientează-te către producători și furnizori de încredere, optează pentru suplimente alimentare naturale și de calitate. Și, nu în ultimul rând, nu considera că administrarea suplimentelor alimentare poate înlocui un stil de viață sănătos - acestea sunt doar complementare unei diete echilibrate și unei vieți active.

 

Sursă foto: Ivatherm