Sophia Loren a plecat în căutarea succesului la numai 15 ani, după ce mare parte din adolescență și-a petrecut-o în timpul războiului, în condiții economice precare. A început timid, participând la concursuri de frumusețe și interpretând roluri mici în filme artistice.
În 1950 a participat la Miss Italia, unde a câștigat titlul de Miss Eleganza, titlu creat special pentru ea.
Este considerată un fashion icon și milioane de tinere de pe întregul mapamond au admirat-o de-a lungul timpului și au considerat-o o adevărată sursă de inspirație.
Frumusețea ei clasică a cucerit bărbații, dar deopotrivă și femeile care și-au dorit să-i afle secretele și să arate ca ea.
Ce face Sophia Loren pentru a-și păstra prospețimea tenului?
Chiar dacă ar putea să apeleze la preparate de ultimă generație, Sophia Loren folosește un ingredient pe care îl are oricine în bucătărie. Este vorba despre uleiul de măsline.
Actrița a declarat că adaugă mereu câteva picături de ulei de măsline în cadă, înainte să facă baie.
În plus, vedeta a recunoscut că unul dintre secretele ei este mâncarea italienească. Pastele sunt preferatele Sophiei Loren, care spunea în trecut că acestea au ajutat-o să-și mențină silueta. Sunt sănătoase și dau senzația de sațietate.