(P) Cum să-ți gestionezi planul de renovare a locuinței


Vara este aici, iar pe lângă vacanțele plănuite și distracțiile cu prietenii, pentru mulți dintre noi această perioadă este oportună pentru a începe lucrările de renovare a locuinței.


Indiferent dacă vorbim despre câteva îmbunătățiri sau despre o modernizare completă, această activitate este una complexă, iar greșelile se pot strecura ușor, de aceea necesită o planificare detaliată și foarte bine calculată. Fie că te gândești să apelezi la un împrumut online sau ai pus bani deoparte special pentru acest proiect, iată câteva aspecte pe care să le iei în calcul! 

Situația actuală a locuinței

Atunci când vrei să îți faci un plan financiar pentru renovarea apartamentului, primul lucru pe care trebuie să îl ai în vedere este starea lui actuală. 

Poate că ți-ai propus să dai o nouă culoare pereților din încăperi sau să alegi un alt model de parchet, dar la o evaluare mai în detaliu a situației este posibil să constați că ai nevoie de mai multe reparații decât credeai. Astfel, evaluează atent fiecare încăpere și determină tipurile de lucrări pe care vrei să le execuți sau care sunt necesare pentru realizarea cu succes a întregului proiect. Această etapă te va scăpa de situații ulterioare neprevăzute, precum și de costuri suplimentare. Pentru acest lucru, poți apela și la specialiștii din domeniu. 

Odată ce ai evaluat starea locuinței, împarte cheltuielile pe categorii: instalația electrică, instalația sanitară, uși și ferestre, materiale de construcții, gresie, faianță, parchet, accesorii sau manoperă. Astfel, vei avea o imagine clară asupra costurilor și vei putea decide care reparații sunt absolut necesare pentru a le prioritiza, dar și care pot fi amânate sau anulate daca bugetul nu îți permite să le realizezi.

Conceptul vizual

Pe lângă lucrările absolut necesare de renovare a apartamentului, trebuie să ai în vedere și aspectul final al locuinței. Încă dinainte să începi lucrările, acordă atenție asupra încadrării cromatice și stilistice a încăperilor pentru a realiza un concept vizual armonios al casei.

În această etapă vei hotărî designul complet: de la modelul faianței, culoarea pereților și a parchetului, la piesele de mobilier, instalațiile sanitare și alte accesorii indispensabile în locuință. Realizează o listă cu modificările pe care dorești să le faci în fiecare cameră pentru a te asigura că ai luat în calcul absolut toate detaliile. Mai apoi, raportează-te la imaginea de ansamblu a apartamentului și include cheltuielile de design în bugetul total.

Masurătorile corecte

Odată ce ai stabilit cum vrei să arate locuința ta și ce reparații sunt absolut necesare, poți trece la următoarea etapă și anume masurătorile. În construcții, fiecare centimetru contează. Dacă faci lucrurile cum trebuie de la început, vei evita reparațiile ulterioare și implicit cheltuieli suplimentare, dar și risipa de materiale.

Lasă acest lucru pe seama profesioniștilor. În urma măsurătorilor, aceștia vor ști exact de ce materiale ai nevoie, dar și cantitatea necesară pentru a începe lucrările. Acordă atenție și calității materialelor și lucrărilor executate. Asigură-te că echipa care se ocupă de renovări a înțeles perfect ce îți dorești și ce are de făcut. Doar așa vei obține rezultatele dorite și vei evita posibilitatea unor eventuale reparații adiționale.

Costurile totale

Acum că ai luat toate aspectele în considerare, este momentul să treci pe hârtie toate modificările pe care vrei să le faci, grupate pe categorii în funcție de importanța lor și să calculezi costul total al proiectului.

Dacă prețul pare prea mare, întoarce-te la listă și vezi la ce modificări poți renunța sau ce alternative ai la acestea. De asemenea, nu uita că trebuie să adaugi și costurile firmei de construcții.

Totodată, pentru a accesa un credit pentru renovare, trebuie să cunoști suma exactă pe care o vei împrumuta, dar și perioada în care o poți rambursa. În acest sens, poȚi folosi un simulator de credite (Îl găsești pe site-ul instituției de la care vrei să faci împrumutul) pentru a face un calcul credit nevoi personale. Prin intermediul acestui simulator de credit cu rezultate estimative, vei putea afla care este valoarea ratei săptămânale sau lunare, în funcție de suma pe care vrei să o împrumuți. Calculatorul îți va spune și perioada de rambursare, tipul de rate și modalitatea în care dorești să primești sau să plătești creditul.

related posts

Modifică setările cookies