(P) Sistemele de închidere a balcoanelor cu sticlă – cele mai fiabile soluții


Pentru a discuta pe înțelesul tuturor despre subiectul din titlu, trebuie să facem, de la bun început, o precizare foarte importantă: sistemele de închidere a balcoanelor cu sticlă se realizează parțial, în sensul în care doar partea superioară va fi realizată din panouri de sticlă.


Nu vorbim deci despre suprafețe vitrate de aproape 90% cum este cazul închiderii teraselor.

Trecând la subiect, aducem argumente pentru care aceste soluții sunt din ce în ce mai solicitate companiilor din domeniu, grație multiplelor avantaje aduse proprietarilor. Poate cel mai important lucru pentru care închiderea balcoanelor cu sticlă a devenit o soluție atât de populară în ultimii ani este legat de latura estetică și de senzația de spațiozitate oferită.

Sistemele de închideri a balcoanelor cu sticlă securizată – avantaje de neegalat

Poate pentru mulți dintre cei care ne citesc acum sistemele de închideri a balcoanelor cu sticlă prezintă, înainte de toate, câteva riscuri pe care nu le pot trece cu vederea.

Îi asigurăm pe aceștia, dar și pe cei care au toată încrederea în aceste soluții, că tehnologia modernă de astăzi ne permite să realizăm produse cu caracteristici de excepție, fără a ne pune în pericol siguranța vreo secundă. Ceea ce încercăm de fapt să spunem este că în toate aceste soluții se folosește sticlă securizată concepută prin cele mai noi tehnologii, astfel încât siguranța utilizatorilor să fie pe primul loc. 

Cât despre avantaje, iată care sunt cele mai importante și cele mai des menționate de cei care deja au astfel de sisteme în balconul lor:

senzația de spațiu mărit al balconului și al camerei care dă spre acesta;

luminozitate mai mare în această încăpere;

priveliște asupra orașului neîntreruptă de profilele groase de îmbinare;

izolare fonică și termică excelentă;

ușurință de întreținere;

aspect modern și aerisit etc.

Pentru a ne bucura de toate acestea, este foarte important să alegem o companie cu experiență în domeniu, care este specializată strict pe aceste servicii și produse.

Rom Decor – experți în sisteme de închideri a balcoanelor cu panouri de sticlă

Companie cu o experiență de peste 13 ani în domeniu, Rom Decor are o singură misiune: să ofere românilor servicii premium, de încredere, prin ofertare corectă, prin produse și soluții superior calitative și promptitudine în abordarea fiecărei solicitări în parte. 

În ceea ce privește soluțiile de închideri a balcoanelor și a teraselor, cele trei sisteme ale companiei sunt deja celebre în rândul administratorilor din domeniul HoReCa, căci acestea se pretează cel mai bine în aceste domenii. La fel de bine sunt folosite însă și în domeniu rezidențial pentru închiderea balcoanelor și a teraselor. 

De exemplu, sistemul Gemini Confort din sticlă securizată are capacitatea de a transforma balconul casei tale într-un spațiu luminos și aerisit, oferindu-ți o siguranță deplină în utilizare grație sistemului brevetat de blocare automată a panourilor de sticlă. 

Grosimea panourilor de sticlă, între 8 și 10 mm, asigură o izolare fonică și termică de excepție, astfel încât temperatura, atât pe balcon, cât și la nivelul întregii locuințe, să fie perfectă în mod constant, iar cheltuielile de întreținere să nu depășească pragul maxim niciodată.

Sistemul Gemini Thermo Protect are aceleași caracteristici precum Gemini Confort, însă se remarcă printr-o securitate mai mare a panourilor de sticlă, dat fiind faptul că grosimea acestora ajunge și la 28 mm. Cât despre sistemul de închidere a balcoanelor Gemini Slide, acesta este caracterizat de o eleganță aparte oferită de mărimea panourilor de sticlă și de profilurile minimaliste de îmbinare.

Poți afla mult mai multe informații despre aceste trei soluții inovatoare de pe site-ul companiei, rom-decor.ro. Și pentru că nu putem vorbi despre sisteme de închidere pentru balcon la preț standard, îi poți contacta telefonic pe specialiștii firmei pentru a cere mai multe detalii în acest sens, numărul de telefon fiind afișat tot pe site, în secțiunea Contact.

related posts

Modifică setările cookies