Ecaterina Teodoroiu va fi, din acest an, prima femeie de geniu din România care se va regăsi pe o bancnotă românească. Potrivit purtătorului de cuvânt al BNR, Dan Suciu, instituția va emite bancnote cu valoare de 20 de lei, cu chipul eroinei de la Jiu, la sfârșitul acestui an.
Cel mai probabil, Banca Națională a României plănuiește să lege acest eveniment de cele dedicate Zilei Naționale de la 1 decembrie.
Lansarea primei banconte românești cu chipul unei femei a fost programată pentru anul 2020, însă a fost amânată din cauza pandemiei de Covid-19.
În august 2019, Janina Nectara declara într-un interviu Perfecte.ro că și-a dorit enorm să trăiască acest moment istoric.
„Este un moment extrem de emoționant. Un moment istoric! E greu de definit în cuvinte, dar îmi imaginez că ceea ce simt eu au simțit femeile și atunci când au obținut dreptul de a vota. Pentru că și dreptul de a-ți fi recunoscute meritele este un drept fundamental universal. Mi-am dorit enorm să trăiesc acest moment istoric unic”, spunea atunci jurnalista.
Care sunt statele care au femei pe bancnote
În lume sunt circa 60 de femei care apar pe bancnotele emise de băncile statelor, însă mare parte dintre ele sunt niște anonime. Sunt numite, însă nu sunt legate de un eveniment anume din istoria acelor țări.
Poate cea mai cunoscută figură feminină de pe o bancnotă este cea a Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, însă mai sunt câteva state care slăvesc femeile de geniu.
Australia, de exemplu, are chipuri feminine pe toate bancnotele sale, iar în statele scandinave femeia ocupă un loc important. 60% din bancnotele din Danemarca au figuri feminine, în timp ce în Suedia procentul e de 50%.
Cine sunt femeile de pe bancnotele străine
Argentina
Juana Azurduy de Padilla – lider militar din timpul Războiului de Independență bolivian
María Eva Duarte de Peron – actriță devenită Prima Doamnă a Argentinei după mariajul cu Juan Peron
Canada
Viola Desmond – activistă pentru drepturi civile
Chile
Gabriela Mistral – primul scriitor latino-american care a primit Premiul Nobel pentru Literatură
Cehia
Emmy Destinn – cântăreață de operă
Danemarca
Johanne Luise Heiberg – actriță
Israsel
Leah Goldberg – scriitoare
Rachel Bluwstein – poetă
Mexic
Frida Khalo – pictoriță
Juana Ines de la Cruz – călugăriță, femeie de știință autodidactă și poetă
Filipine
Corazon Aquino – prima femeie președinte din istoria țării
Republica Dominicană
Surorile Mirabal – trei surori care s-au opus dictaturii Trujillo (dictatorul dominican Rafael Leónidas Trujillo Molina, poreclit El Jefe, a condus țara vreme de 31 de ani. A fost asasinat în mai 1961 – n. red.)
Scoția
Nan Shepherd – scriitoare și poetă
Elsie Inglis – doctoriță, scriitoare și militantă pentru dreptul femeilor de a vota
Suedia
Birgit Nilsson – cântăreață de operă
Greta Garbo – actriță
Turcia
Fatma Aliye Topuz – scriitoare și militantă pentru drepturile femeilor
Ucraina
Lesia Ukrainka – scriitoare
Venezuela
Josefa Camejo – luptătoare în Războiul de Independență
Vezi și VIDEO: