Gabriel Cotabiță, cunoscut și îndrăgit pentru vocea sa remarcabilă și o mulțime de hit-uri de succes, împlinise 69 de ani pe 1 noiembrie.

Cauza morții lui Gabriel Cotabiță

Vestea că celebrul cântăreț s-a stins din viață a fost dată de jurnalista Anca Florea pe Facebook.

"Ce zi e asta in care Gabriel Emil Cotabiță si Marius Baţu au plecat..unde va repeziti asa..toti..ca ne nauciti.

Sa va fie lumină pe unde veti fi. Dumnezeu sa va tina aproape", a scris jurnalista in postarea mentionata. 

Potribit surselor Realitatea PLUS, artistul a murit în urma accident vascular cerbral. 

Solistul s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate în ultima perioadă.

Cine a fost Gabriel Cotabiță

Gabriel Cotabiță s-a născut la 1 noiembrie 1955, la CraiovaA iubit muzica de mic copil, îi plăcea rockul, dar a ajuns să cânte muzică uşoară.

Succesul a venit în anul 1986, când a fost contactat de compozitorul Ionel Tudor pentru a-i interpreta o piesă la festivalul de la Mamaia. Din acest moment, s-a dedicat muzicii uşoare.

Ionel Tudor se numără printre cei care au dat vestea că îndrăgitul cântăreț s-a stins din viață.

„Ai plecat, Gabi, și ai lăsat muzică pop românească fără una dintre cele mai mari și mai personale voci! Am fost nu doar colaboratori ci și prieteni din tinerețe! Am lansat împreună piese care au bucurat generații de ascultători (Noapte albastră, Te rog, domnișoară, nu pleca, Și va mai trece-o noapte, Viață e un cazino, Să nu ne spunem adio, Poate că da, poate că nu etc)! Am lansat împreună cu Joey de Alvaré primul CD din România! Am făcut lucruri frumoase împreună, lucruri care nu se pot uită! Am împărțit multe momente ale vieții și carierei noastre împreună!...Te vom păstra mereu în inimile noastre! Dumnezeu să te odihnească în pace și lumina!”, a anunțat compozitorul Ionel Tudor.

Cea mai grea încercare pentru Cotabiță a fost în 2015, atunci când a suferit un infarct, chiar în sala de fitness. După ce s-a trezit din comă, interpretul s-a căsătorit cu Alina Munteanu.

Sursă foto: Facebook