Mai jos sunt cateva dintre favoritele noastre, va lasam sa va uitati in GALERIA FOTO peste imagini si sa ne spuneti care v-au placut cel mai mult.
Incepem cu Nicole Kidman, care, asa cum am mai spus, a fost poate cea mai eleganta si frumoasa aparitie a serii, intr-o rochie Antonio Berardi.
Stralucitoare si la propriu si la figurat a fost Sofia Vergara, intr-o rochie de sirena acoperita cu margele, care a purtat semnatura maestrului Zuhair Murad.
Padma Lakshmi, prezentatoarea unui cunoscut show culinar american si fosta sotie a scriitorului Salman Rushdie, a ales o superba rochie Monique Lhuillier, in culoarea anului, tangerine tango si a marcat o aparitie reusita.
Una dintre preferatele noastre a fost si Emilia Clarke, pe care o stiti din serialul “Game of Thrones”, care a optat pentru o superba rochie alba cu broderie mov.
Galbenul a fost, cu siguranta, culoarea invingatoarelor la cea de-a 64-a editie a premiilor Emmy si asta nu doar pentru ca cele care au optat pentru rochii galbene au marcat aparitii elegante, ci si pentru ca au plecat acasa cu premii.
Astfel, Julie Bowen, castigatoarea premiului Emmy pentru cea mai buna actrita de comedie intr-un rol secundar a purtat o frumoasa rochie Monique Lhullier galben citron, in timp ce Julianne Moore, castigatoarea premiului pentru cea mai buna actrita intr-un mini-serial a purtat si ea o rochie galbena citron, semnata de casa Christian Dior.
Claire Danes, care a luat acasa trofeul pentru cea mai buna actrita de drama in rol principal, a optat tot pentru galben, purtand o frumoasa rochie Lanvin.
Una dintre cele mai interesante aparitii ale serii a reprezentat-o Portia de Rossi, sotia lui Ellen Degeneres, care a renuntat la clasica rochie de seara in favoarea unui jumpsuit Valentino nude.
Tendintele florale de pe catwalk-ul marilor designeri s-au regasit si ele in cateva dintre creatii, printre cele mai memorabile numarandu-se rochia Giambattista Valli Couture, purtata de actrita Julianna Margulies (foto stanga) si rochia nude cu broderii portocalii Monique Lhullier, purtata de Ginnifer Goodwin (foto dreapta).
Spune si tu: care este preferata ta?