Cum întâmpină Prințesa Charlotte oaspeții de la Palatul Kensington


Prințesa Charlotte, fiica lui Kate Middleton și a prințului William, este una dintre cele mai îndrăgite figuri ale familiei regale.


Are doar trei ani, dar deja demonstrează calități demnă de o prințesă. Charlotte, cel de-al doilea copil al Ducelui și a Ducesei de Cambridge, pășește pe urmele mamei sale, o sursă din interiorul palatului dezvăluind că aceasta este gazda perfectă.

Citește și: Nume de copii de inspiratie americana. Cum sa-ti botezi bebelusul daca vrei sa aiba un nume international

Conform sursei citate de People, micuța de trei ani adoră să întâmpine oaspeții de la Palatul Kensington.

În timp ce majoritatea copiilor au obiceiul să se ascundă după mama lor și evită să vorbească cu oameni pe care abia i-au cunoscut, Charlotte dă dovadă de un aplomb impresionant.

Micuța s-a obișnuit să le ureze bun venit oaspeților și să se asigure că aceștia sunt tratați cum trebuie. Aceasta îi întâmpină pe invitații părinților săi, îi salută și îi întreabă dacă doresc ceai sau cafea înainte de a le oferi dulciuri.

O sursă din interiorul Palatului a dezvăluit pentru US Weekly: ”Vine în întâmpinarea oaspeților, îi întreabă dacă vor cafea sau ceai și le oferă dulciuri - este adorabilă!”.

O altă sursă a adăugat, pentru aceeași publicație, că micuța prințesă este ”plină de energie” și că, pentru moment, ”are cea mai puternică personalitate dintre cei trei copii ai cuplului regal”. 

Charlotte și-a arătat latura insolentă când, la botezul fratelui său, Louis, le-a spus jurnaliștilor care așteptau în fața capelei: ”voi nu sunteți invitați”.

De asemenea, Regina Elisabeta a II-a (92 de ani) a dezvăluit o informația interesantă despre strănepoata sa.

De curând, regina a întrebat o fetiță de 10 ani dacă are grijă de surioara sa, în vârstă de șase ani. Când mama celor două surori a răspuns: ”Se întâmplă, mai degrabă, invers”, Regina a replicat: ”Este la fel și în cazul lui Charlotte cu George”.

Cel mai mare hobby a lui Charlotte este echitația - a început lecțiile la vârsta de doi ani -  dar îi place să-și petreacă timpul și jucându-se cu fratele său, prințul George. 

Foto: Getty

  • Cum întâmpină Prințesa Charlotte oaspeții de la Palatul Kensington

related posts

Modifică setările cookies