Macaulay Culkin părea un caz pierdut după ce a devenit dependent de droguri și alcool. Apropiații actorului se așteptau că el să moară în orice clipă de o supradoză, și se zvonea că în fiecare lună plătea în jur de 6000 euro pe droguri. În acea perioadă ajunsese să fie de nerecunoscut, avea un aspect neîngrijit și părea mult mai bătrân.
Ajuns la 37 de ani, actorul a reușit să scape de aceste vicii și acum arată aproape la fel ca atunci când a jucat în “Singur acasă”. Acesta este și motivul pentru care actorul mărturisește că a renunțat la viața de la Hollywood și s-a mutat în Paris, pentru a avea o viață mai liniștită, dar cu toate acestea, spune că adoră să se plimbe la 4 dimineața pe stazi pentru a scăpa de fani și paparazzi și mărturisește că evita să iasă din casă în perioada Crăciunului.
Actorul nu a avut o copilărie fericită, iar la 14 ani a fugit de acasă și de atunci nu a mai ținut legătura cu părinții lui. Se pare că tatăl lui era extrem de violent: “Îmi amintesc că îmi spunea: «Joacă bine, sau te cotonogesc!» şi dacă greşeam la filmări chiar trecea la fapte. Orice a încercat el să facă în viaţa lui, eu am reuşit să fac până la 10 ani, iar asta l-a făcut să mă urască”, a declarat Macaulay Culkin. A fost un om rău, un om foarte rău. Aş putea să vă arăt chiar acum cicatricile rămase de la bătăile lui”, a declarat actorul.
Un ajutor de nădejde i-a fost Michael Jackson, în casa căruia se refugia de fiecare dată când avea probleme cu tatăl lui. Relația lui Macaulay Culkin cu Michael a fost atât de strânsă încât actorul a fost ales nașul lui Paris, primul copil al artistului.