Actrita i-a acordat un interviu sincer lui Dr. Oz in cadrul emisiunii lui, in care a povestit ca dupa divort a suferit atat de mult incat nu a mai mancat, pur si simplu.
"Nu mancam nimic. Eram deprimata. Eram trista. Mancarea mea era cafeaua".
Starul din "Neveste Disperate" a adaugat ca, pe masura ce slabea, primea tot mai multe complimente in legatura cu fizicul ei. "Oamenii continuau sa-mi spuna "Arati fantastic. Divortul iti prieste". Si eu ma gandeam doar ca nu ma simteam bine si nu aveam energie deloc", si-a amintit ea.
Eva, in varsta de 38 de ani, a depus actele pentru a divorta de sotul ei in noiembrie 2010. S-a zvonit atunci ca baschetbalistul a inselat-o cu sotia unui coleg de echipa."
"Nu stiam ca sunt deprimata. Adica stiam ca e un moment trist in viata mea, dar nu m-as fi catalogat drept depresiva.", i-a mai spus actrita doctorului Oz.
Eva si-a dat seama ca are nevoie de ajutor, pe masura ce sanatatea ei era tot mai precara. "Medicii mi-au spus ca eram lipsita de orice vitamina. De parca cineva ar fi luat un pai si le-ar fi sorbit pe toate din corpul meu."
Doctorii i-au prescris o dieta mai sanatoasa si, timp de 3 luni, a fost obligata sa renunte la "zahar si orice se transforma in zahar".
Regimul a functionat. "Dupa asta am avut mai multa energie ca niciodata. Lucrurile aveau in sfarsit gust", a mai spus actrita.