Si-a inceput cariera in lumea divertismentului ca model, ba chiar a castigat numeroase concursuri de frumusete care i-au adus porecla "Printul Turciei". A semnat contracte importante cu brand-uri de haine din intreaga lume, cele mai notabile fiind La Coste, Marks&Spencer sau Tommy Hilfiger.
Toate acestea l-au propulsat catre actorie, in 2002 incepandu-si drumul in televiziune cu proiectul "Kirik Ayna". Au urmat "Zeytin Dali" si "Haci", dar marele succes l-a cunoscut cand a primit rolul principal in "Sila (Puterea Destinului)", unde interpreteaza rolul lui Boran Aga, un tanar vaduv care se lupta atat cu traditiile din clanul lui, cat si cu propriile sentimente.
Discret in ceea ce priveste viata lui personala, actorul nu s-a putut feri intotdeauna de obiectivele indiscrete ale jurnalistilor, care, asemenea fanelor, au vrut sa stie totul despre femeile care au reusit sa-l cucereasca. S-a vehiculat ca ar fi fost impreuna cu Leyla Basak, cea care a jucat rolul Yezdei in "Puterea destinului".
Mai apoi a fost surprins de paparazzi in compania lui Tugce Vargul, o costumiera.
Mehmet Akif Alakurt ile. pic.twitter.com/OY3bSpp1VM
— Tuğçe Vargın (@TugceVarginINT) January 8, 2014
Potrivit celor mai proaspete informatii din presa turca insa, la inceputul acestei luni, pe langa o schimbare dramatica de look, Mehmet Akif Alakurt si-a facut debutul in public alaturi de o noua domnisoara. Cei doi au fost surprinsi luand micul dejun in zona Rumelihisari din Istanbul. Se tineau de mana cand i-au vazut paparazzi, iar cand au realizat ca au fost observati, s-au distantat.
Intrebat de ziaristi in legatura cu noua iubita, el a evitat sa raspunda, spunand doar: "Va multumesc, prieteni". Cele mai recente imagini surprinse de presa turca sunt AICI.
Ce parere ai despre femeile din viata actorului din "Puterea Destinului"? Cu care dintre ele se potriveste cel mai bine?
"Puterea Destinului" se difuzeaza de luni pana vineri, de la 19.00, pe Acasa TV. Episoadele din fiecare saptamana se vad si pe voyo.ro.