Melanie Chisholm (Mel C/Sporty Spice)
Atunci: Era cunoscuta pentru aparitiile in trening (care i-au si adus porecla de “Sporty Spice”), pentru tatuaje si sariturile peste cap pe care le facea pe scena. A fost prima dintre fete care si-a lansat un album solo, in 1999. “Northern Star” s-a vandut in peste 4 milioane de exemplare in intreaga lume.
Acum: Melanie (37 de ani) a lansat, in total, 5 albume solo (ultimul, “The Sea”, in septembrie anul acesta), avand una dintre cele mai de succes cariere muzicale dintre cele 5. In 2009 a debutat in teatru, in piesa “Blood Brothers” si a primit cronici excelente. In acelasi an a nascut o fetita, pe care a botezat-o Scarlet Starr. Este impreuna cu tatal fetitei din 2002. A devenit o aparitie mult mai stylish de-a lungul anilor, trecand prin una dintre cele mai spectaculoase transformari de stil.
Melanie Brown (Mel B/ Scary Spice)
Atunci: A fost prima Spice Girl care s-a casatorit si a devenit mama. Mel B a nascut-o pe Phoenix Chi in februarie 1999. Un an mai tarziu, a divortat de sotul ei, dansatorul olandez Jimmy Gulzar, pe care l-a cunoscut in turneul Spiceworld Tour. Si-a lansat cariera solo in 1998, cand formatia se bucura de un succes nebun.
Acum: Desi a avut ceva succes cu primul album solo, “Hot” in 2000, al doilea album a fost un esec, asa ca Mel B (36 de ani) a renuntat la cariera muzicala. Si-a incercat norocul in actorie si televiziune, dar nu s-a remarcat in niciun domeniu in mod deosebit. In 2006 a devenit subiectul preferat al tabloidelor, in urma relatiei cu actorul Eddie Murphy. In decembrie acelasi an cei doi s-au despartit, iar Melanie a spus ca este insarcinata si ca tatal copilului e Murphy. Dupa un scandal de proportii si un test de paternitate, Murphy a recunoscut ca Angel Iris Murphy Brown, nascuta pe 3 aprilie 2007, exact de ziua lui, este fiica lui si ca ii va plati mamei alocatie. In februarie 2007, Melanie a inceput o relatie cu producatorul muzical Stephen Belafonte, cu care s-a si casatorit in iunie acelasi an. Din 2008 ester imaginea brandului de lenjerie intima Ultimo. In septembrie anul acesta fosta Spice Girl a nascut cea de-a treia fiica, pe Madison Brown Belafonte.
Geri Halliwell (Ginger Spice)
Atunci: Geri si-a primit porecla de “Ginger” datorita parului roscat pe care il avea la inceputul carierei. In 1998 a socat intreaga lume cand a anuntat ca s-a retras din trupa, chiar inainte de turneul lor in America, pentru a urma o cariera solo. Primul ei album, “Schizophonic”, lansat in 1999, a inclus 3 hit-uri number 1. Aceasta ramane cea mai buna performanta a oricarui album solo lansat de vreo fosta membra a formatiei.
Acum: Ca artist solo, Geri (39 de ani) s-a bucurat de succes, vanzand peste 12 milioane de albume. In 2000 si 2002 a fost nominalizata la celebrele Brit Awards. In 2006 a devenit mama unei fetite, Bluebell Madonna, pe care o creste singura. Este cunoscuta pentru obsesia pentru a se mentine in forma (a lansat 2 DVD-uri cu exercitii de yoga) si a trecut prin cea mai dramatica transformare fizica dintre cele 5. In 2008 a inceput sa publice o serie de carti pentru copii, numita “Ugenia Lavender”.
Emma Bunton (Baby Spice)
Atunci: Emma si-a primit porecla de “Baby” pentru ca era cea mai mica dintre fete si, deci, rasfatat trupei. De asemenea, obisnuia sa poarte rochite baby doll si sa-si prinda parul in codite. Ea a intrat in trupa pentru a o inlocui pe Michelle Stephenson, care fusese membra de pe vremea cand grupul isi spunea “Touch”.
Acum: Dupa plecarea din trupa, Emma (35 de ani) a lansat 4 albume solo care s-au bucurat de un relativ succes in Marea Britanie. Din 2009 este prezentatoare radio si TV. Pe plan personal, este impreuna cu actualul ei logodnic, Jade Jones, din 2000. Cuplul are 2 copii, Beau Lee Jones, nascut in 2007 si Tate Lee Jones, nascut in mai anul acesta. Tot anul acesta a lansat si o linie vestimentara pentru copii, calcand pe urmele celebrei ei colege, Victoria Beckham.
Victoria Beckham/Adams (Posh Spice)
Atunci: Si atunci, si acum, Victoria era cea mai sofisticata si stilata aparitie a grupului, care i-a adus porecla “Posh”. A inceput sa se intalneasca cu fotbalistul David Beckham in 1997, iar in 1999 s-au casatorit. Desi era apreciata pentru calitatile vocale, este singura membra a trupei care nu a cantat in ultra-cunsoscutul hit “Wannabe”.
Acum: Desi cariera ei solo n-a cunoscut un succes similar cu cea a lui Geri sau a lui Melanie C, Victoria (37 de ani) a devenit un style icon si un designer vestimentar renumit la nivel mondial. Dupa un inceput modest in lumea modei (lansarea unei linii de jeansi pentru Rock & Republic, a unui parfum si a unor ochelari de soare sub brandul Intimately Beckham), Victoria si-a lansat propriul brand de haine, Victoria Beckham, care i-a adus anul acesta titlul mult-ravnit de “Designerul Britanic al Anului”. Posh Spice a fost vedeta a 5 reality show-uri si documentare, a avut un rol in serialul “Ugly Betty”, a scris 2 carti (o autobiografie si un ghid de fashion) si a facut parte din juriul a numeroase show-uri TV. Impreuna cu David Beckham are 4 copii: Brooklyn Joseph (12 ani), Romeo James (9 ani), Cruz David (6 ani), si Harper Seven (5 luni). Averea cuplului este estimata la 125 de milioane de lire sterline.