In fotografie, Victoria isi ascunde capul intr-o geanta supradimensionata, galben canar, in timp ce sta in mijlocul unui spatiu care pare un catwalk.
Imbracata intr-un tricou gri, o pereche de skinny jeans si cizme negre, inalte, silueta vedetei pare si mai subtire si delicata in absenta parului voluminos si a capului.
Se pare ca Victoria a ajuns sa pozeze in aceasta ipostaza amuzanta, dar ciudata, din cauza stresului pregatirilor pentru New York Fashion Week, in cadrul careia isi va prezenta ultima colectie.
"Este acea vreme a anului in care cu totii o luam putin razna. #NYFW", a scris designerul alaturi de ciudata imagine.
Victoria a zburat in State duminica trecuta, alaturi de micuta Harper, pentru a pregati asa cum trebuie prezentarea ei din cadrul Saptamanii Modei de la New York.
Cu ocazia acestui zbor, designerul a ales un outfit extrem de chic, format dintr-o rochie visinie, o pereche de cizme in aceeasi nuanta si un cardigan albastru. Si micuta Harper a fost foarte stylish, intr-o rochita gri, o pereche de ciorapei albastri si un paltonas albastru cu blanita la gat.
Victoria este deja la cea de-a noua colectie si tocmai si-a lansat o colectie cu cele mai bine vandute piese, numita "Icon".