,,Ducele și Ducesa sunt foarte încântați să împărtășească publicului două fotografii ale prințesei Charlotte și prințului Louis. Ambele fotografii au fost făcute de către ducesa de Cambridge la Palatul Kensington, în 2 mai, chiar în ziua când prințesă a împlinit trei ani. Ducele și Ducesa vor să mulțumească astfel publicului pentru mesajele pline de căldură primite în urmă nașterii prințului Louis, dar și cu ocazia aniversării prințesei Charlotte.”, se arată în mesajul care însoțește fotografiile.
Cel de-al treilea copil al familiei regale va fi cunoscut că Alteță Să Regală Prințul Louis de Cambridge, se arată într-un comunicat al biroului de presă al Palatului Kensington. Potrivit aceluiași comunicat, Louis a doborât și un record vechi de un secol. Micuțul a avut la naștere o greutate de aproape 3,8 kilograme, ceea ce-l face cel mai ,,greu” bebeluș regal din ultimii 100 de ani.
Prințul Louis este al cincilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, după frații săi, prințesă Charlotte, în vârstă de 3 ani, prințul George, în vârstă de 5 ani, tatăl lor, prințul William și bunicul lor, prințul moștenitor Charles.