Unii le detesta si se jura ca nu vor apela cat traiesc la banci, chiar de-ar fi sa stea cu chirie pana la 70 de ani. Altii trec peste toate neplacerile numai ca sa isi vada alte vise devenite realitate. Cum ar fi sa ai o casa. Tu in care tabara esti?
IONUT, 32 de ani – credit de 42.000 de euro, rata de 240 de euro
Eu sunt contra credite, si cu toate astea ma numar printre cei cu tineretea ‘vanduta’ pe 30 de ani, ca sa-mi iau casa. Contra pentru ca sunt niste comisioane aberante. Stiati ca in Libia lui Gaddafi un tanar primea credit pentru casa pe 20 de ani fara nici un fel de dobanda?
Am ales varianta credit pentru ca diferenta intre chirie si rata este foarte mica, si ca in Bucuresti in ultimii 21 de ani rata a fost mai mereu cam la fel cu chiria. Mi-e teama tot timpul de ziua de maine, de viitor, sa nu am bani…e lucrul care ma motiveaza sa lucrez 10-14 ore zi, uneori si in weekend.
Insa tot timpul m-am gandit ca or exista si altii mai prosti ca mine pe lumea asta, si cumva, cumva, daca-i coordonez bine, o sa castig mai bine ca ei. Si cu gandul ca 80% din populatia Romaniei e sub nivelul meu de inteligenta/munca/motivare/educatie….dorm linistit ca undeva, cumva, tot inainte voi merge.
Daca le-as recomanda si altora? Daca au libertatea interioara le-as recomanda sa practice prostitutia si sa faca bani sa si-l ia cash. E cam acelasi lucru cu ce facem noi in relatia cu banca.
LEONARD, 34 de ani, ar vrea sa faca un credit de 50.000 de euro
In principiu sunt impotriva creditelor bancare. Mai ales ale celor luate in Romania, pentru ca aici bancile inca au puterea. Au aratat ca au jucat ca niste camatari in perioada 2000-2008 si, desi au mai aparut reguli care sa le limiteze “rautatea”, in continuare iau oamenilor mai multi bani decat ar trebui.
DAR... daca nu ai castigat la Loto, daca nu ai o matusa bogata care sa-ti lase o mostenire chiar cand ai nevoie, daca nu ai rabdare sa strangi bani pana la 50 de ani ca sa-ti poti cumpara o casa cu banii jos... trebuie sa ai de-a face cu bancile.
Ii exclud din gandirea asta pe cei care vor sa stea pana la adanci batraneti cu parintii si pe cei care vor sa plateasca chirie toata viata. Asta ar fi o cu totul alta discutie.
Deci, consider creditul la banca un mare rau necesar. Sigur, e bine sa te gandesti de o mie de ori inainte sa te inhami la asta, sa-ti iei cat mai multe masuri de precautie (sigur nu le poti prevedea pe toate) si sa incerci sa scapi cat mai repede de el.
Am avut pana acum doua credite in jur de 10.000 de euro fiecare pe care le-am achitat in avans. As mai lua si acum unul mai mare, pentru o casa, desigur cu speranta ca il pot plati.
Mai ramane sa sper si in mai bine, in ani cand poate cele cateva sute de euro pe care le voi avea de dat lunar nu vor mai reprezenta o povara asa de mare ca acum. So, mi-e teama de viitor, dar cateodata dorinta de a trai mai bine trebuie sa fie mai mare.
BEATRICE, 34 de ani, anti-credit
Pentru mine, creditul al banca e o sperietoare. Nu ca ash fi vreo bogatasha under cover. Serviciu, servicu, salariu, salariu. Numai gandul ca m-ash putea indatora 30 de ani ca sa locuiesc intr-un apartament pe care l-ash plati triplu pana la pensie si mai departe ma infioara.
Totul incepe cu hartzogaraia. Trebuie sa aduni tone de adeverinte ca sa devii un mic sclav platitor. O prietena de-a mea a patit-o: vreo 6 luni si-a tot innoit hartiile si adeverintele, banca intarzia cu imprumul si tot asa. Pana cand, intr-o buna zi s-a hotarat sa-si depuna dosarul la alta banca. Mai ceva ca in romanele lui Kafka.
Apoi, sa presupunem ca ai luat caramizile cu euro, vorbesc de imprumuturile decente, pentru un acoperis trist in Bucuresti. Chinul abia incepe. O luna, doua, merge treaba. Apoi, incet, incet iti mai baga pe gat, un euro, doi...x in plus pentru ca au crescut diversi indici bla bla. Apoi, ce te faci daca firma iti mai ia din bani sau chiar trece la masuri drastice?
Uite-ma intr-un scenariu sumbru, in care alerg disperata sa strang rata. Dar probabil, ca m-ar consola gresia si faiantza, mobila de bucatarie pe comanda si multe alte lucuri dragutze pe care eventual le-ash vinde ca sa achit rata. Concluzia: la banca sa ajungi doar daca itzi deschizi tu una :)
CRISTINA, 22 de ani
Sunt clar, CONTRA creditelor. Mi-am facut si eu unul acum 50 de ani (sunt 5 de fapt, dar am impresia ca platesc la el de o eternitate), cand mi-am cumparat un laptop. Toate bune si frumoase, in momentul respectiv totul suna foarte bine. Acum, imaginea s-a schimbat complet - platesc lunar 100 de lei pentru un laptop care s-a stricat demult. Si culmea, mai am de platit inca un an, iar cu banii astia imi luam unul nou.
ANA, 30 de ani
Sunt pro credite daca e urgenta sau e o suma necesara (casa, nunta, o operatie nu neaprat urgenta, dar scumpa (a se citi pentru aparat dentar, deviatie de sept, nu pentru silicoane sau schimbare de sex!), o vacanta, o afacere aproximativ sigura), in orice caz, credite pe care stii ca iti permiti sa le platesti, nu sa ramai pe drumuri din cauza lor.
Nu mi-e teama de credite si de criza economica, pentru ca sunt optimista si merg pe „ce-o fi, o fi”, daca apar situatii neplacute, ma gandesc atunci cum le rezolv. Nu ma gandesc in avans, ca la „drobul cu sare”. Bine, nici nu sunt o persoana inconstienta, nu-mi fac datorii aiurea.
Sincer acum, daca dispare job-ul asta, pot face o multime de alte lucruri care sa-mi aduca bani, mai ales ca nu e vorba de o rata astronomica. Sa aperam ca n-o sa fie cazul, dar n-o sa fie sfarsitul lumii. As lucra si ca vanzatoare la paine sau bucatareasa daca ar fi absolut necesar.
