Cum și-a sărbătorit Camilla Parker, Ducesa de Cornwall, ziua de naștere 


Ducesa de Cornwall, Camilla Parker Bowles, a împlinit 71 de ani şi a sărbătorit ziua alături de soţul ei, Prinţul Charles în timpul vizitei în Insulele Scilly. Deşi cei doi se aflau acolo pentru un angajament regal, au avut timp să se bucure de un tort personalizat pentru sărbătorită, oferit de o cofetarie locală. 


Camilla şi Charles au fost surprinşi pe durata vizitei anuale în sud-vestului Angliei, pe Coasta Cornwall, unde urmau sa deschidă un debarcader renovat pentru a atrage turismul în zonă. Ducesa a fost întâmpinată cu un buchet de flori colorate şi un tort de morcovi personalizat, decorat cu lumânări şi cu o glazură de ciocolată.


Se pare că tortul a fost o idee minunată, deoarece Prinţul a declarat cu o lună în urmă că soţia sa are o slăbiciune pentru dulciuri, în timpul unei vizite în Țara Galilor. Acolo, acestuia i s-au oferit nişte bomboane de ciocolată, însă el a refuzat, mărturisind cu un zâmbet „Dragei mele soţii îi place ciocolata”.

Pozele postate pe pagina oficială de Twitter a Casei Clarence o arată pe Camilla zâmbind până la urechi, interacţionând cu localnicii şi chiar întâlnind un pui de caţel pe care l-a mângâiat drăgăstos.
 

După scurta celebrare, membrii familiei regale au vizitat şi micile afaceri ale localnicilor, precum o patiserie, un magazin de pantofi, o florărie şi o piaţă în care cei doi au gustat un pahar de gin produs local.

Anul trecut, Ducesa şi-a sărbătorit cei 70 de ani cu o petrecere în gradina Casei Clarence, având o listă de invitaţi plină de celebrităţi printre care se numărau şi actriţele britanice Maggie Smith și Joanna Lumley. Anul acesta, însă, este rândul Prinţului Charles de a atinge minunata vârstă. 

related posts

Modifică setările cookies