Andrea Hass, 49 de ani, locuieste cu sotul ei, Brian, cu doi ani mai tanar, si cu cei trei copii ai lor in sudul Floridei, unde au impreuna un cabinet de chirurgie plastica.
Cei doi s-au intalnit la programul de practica dupa ce au terminat medicina si i-a unit pentru totdeauna pasiunea pentru chirurgie plastica. S-au casatorit doi ani mai tarziu, iar in 1995 si-au deschis cabinetul privat.
Acum cativa ani, Andrea a inceput sa glumeasca cu sotul ei, intrebandu-l daca nu poate sa o scape de burtica, dar acesta o refuza, spunandu-i ca nu trebuie decat sa se apuce mai serios de fitness.
Insa, in perioada urmatoare, dupa ce aceasta a dat nastere celui de-al treilea copil si a reusit sa scape de grasimea din jurul abdomenului, s-a impotmolit in lupta cu centimetrii de pe coapse. Asa ca sotul sau a fost, in final, de acord sa ii faca o liposuctie.
In prezent, Brian si Andrea isi fac unul altuia injectii cu Botox intre programarile clientilor sau in pauza de masa. Insa stiu ca atunci cand vine vorba de o interventie mai complexa, ei trebuie sa respecte procedurile intocmai. De exemplu, atunci cand pielea lasata din jurul gatului si barbiei a inceput sa o supere, Brian a acceptat sa ii faca o operatie de lifting.
„Ne straduim ca rezultatele interventiilor noastre sa aiba un aspect cat mai natural. Cat despre sotul meu, el ma priveste in primul rand ca un partener, si apoi ca doctor, pentru ca ma iubeste asa cum sunt. El vrea doar sa ma faca fericita”, spune Andrea
In ceea ce priveste copiii celor doi, cuplul spune ca, daca vreodata vreunul din ei ar dori o operatie estetica, le-ar face-o fara nicio retinere. Recent, fiica cuplului, Hillary, le-a marturisit ca ia in considerare posibilitatea unei rinoplastii, insa parintii o sfatuiesc sa mai astepte. De asemenea, cei doi au executat operatii si pentru prieteni de familie si rude.
Andrea si sotul ei au economisit o suma enorma, avand in vedere ca sunt doctori si nu au platit nimic pentru interventii. Iata preturile acestora:
• Liposuctie: 4, 400 €
• Lifting facial: 9, 500 €
• Rinoplastie: 3, 700 €
• Botox (20 sedinte): 7, 600 €
• TOTAL: 25, 200 €