Incep preselectiile pentru “Romanii au talent”  


In aceasta vara ProTV da startul preselectiilor pentru “Romanii au talent”, emisiunea cu un succes rasunator in lumea intreaga. Din 2 iulie, toti cei care vor sa se inscrie la preselectii pot accesa romaniiautalent.ro.


 


Site-ul va contine stiri despre show, filmulete cu cele mai ciudate si extravagante talente din intreaga lume, quizz-uri care vor “masura” talentul. Oricine are un talent al sau, indiferent care ar fi acesta, fie ca e vorba de cintat, dansat, tricotat, facut jonglerii, poate intra pe romaniiautalent.ro si se poate inscrie la preselectii. De asemenea, nu conteaza meseria pe care o are in viata de zi cu zi, astfel incit accesul la preselectii este deschis tuturor: de la contabili, la bucatari, de la sudori, la economisti, de la profesori la cismari, de la medici la vinzatori, toata lumea este invitata sa se inscrie.
La “Romanii au talent”, cel mai de succes show al momentului, nu exista nici un fel de limita de virsta, tot ceea ce conteaza sint talentul si dorinta de a-l impartasi tuturor. Nu exista restrictii nici in ceea ce priveste numarul celor care isi propun sa-si etaleze talentele, astfel incit la preselectii se pot prezenta fie singuri, fie cu clasa, fie cu familia, fie cu prietenii. Profesionisti sau nu, scena este deschisa tuturor celor care vor sa-si implineasca un vis.

Inscrierile se pot face pe site-ul emisiunii (romaniiautalent.ro), dar si direct in locatiile special organizate in orasele in care vor avea loc preselectiile. Timisoara, Cluj, Piatra Neamt, Constanta si Bucuresti vor fi luate cu asalt de toti romanii talentati care isi doresc sa arate lumii ca au si ei ceva de spus.

“Romanii au talent” este formatul de mare succes mondial “Got Talent”, cumparat de ProTv de la FremantleMedia. Emisiunea care a cucerit telespectatori din toata lumea si a revolutionat industria televiziunii in ultimii ani, ”Romanii au talent”(Got talent), va putea fi vazuta in curind, la Pro Tv.  Concursul reuneste mii de talente din diverse domenii care se intrec in fata unui juriu si in fata natiunii pentru afirmare. Fara limita de varsta, oameni talentati din orice domeniu au scena deschisa pentru a se face remarcati in fata tarii. Uneori sublim, alteori ridicol, fiecare are dreptul de a-si exprima talentul de orice fel.
 

related posts

Modifică setările cookies