Are 80 de ani și tocmai a fost distribuită în comedia romantică Book Club, în regia lui Bill Holderman. Jane Fonda, Diane Keaton, Candice Bergen și Mary Steenburgen sunt cele patru nume sonore ale peliculei care spune povestea unor prietene de-o viață care își schimbă complet viziunea despre lume după ce citesc cartea 50 Shades of Grey la clubul lunar de lectură. Fonda o joacă pe Vivian, o femeie care nu a renunțat la aventuri amoroase cu bărbați care îi sunt pe plac.
„Personajul pe care îl interpretez, Vivian, e încă activă sexual, dar numai cu bărbați de care îi pasă și numai după-amiaza. Nu vreau ca cineva să se simtă vinovat dacă a închis magazinul. Dacă ești de o anumită vârstă nu înseamnă că trebuie să te oprești să fii juicy. Poți să continui, dacă asta vrei”, a mărturisit Fonda într-un interviu acordat news.com.au.
Actrița e de părere că sexul nu trebuie abandonat niciodată și că relațiile amoroase sunt mai bune la bătrânețe, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. „Pentru femei este mai bun fiindcă ne înțelegem corpul mai bine. Știm ceea ce ne trebuie și ce ne place și ne este mai puțin frică să cerem. De asemenea, e mai bine și pentru că bărbații au tendința de a o lăsa mai moale pe măsură ce îmbătrânesc. Lent este cuvântul potrivit, dar în cele din urmă se prind și ei sau sunt obligați să înțeleagă cum stă treaba”, a mărturisit actrița.
Noul film i-a venit ca o mănușă lui Jane Fonda, care parcă a trăit a doua tinerețe pe platourile de filmare.
„Mă simt binecuvântată. Dacă cineva mi-ar fi spus, chiar și la vârsta de 40 de ani, că la 80 voi avea o apariție pe marile ecrane i-aș fi spus că nu e în toate mințile. Voi fi moartă până atunci. Cred că sunt norocoasă. Am refuzat să mă opresc. Și, se pare, dacă te păstrezi sănătos și în formă, această vârstă poate fi chiar grozavă. Arăt bine pentru vârsta mea, sunt sănătoasă, dar în curând voi avea acest șold înlocuit, l-am înlocuit deja pe dreptul. Și genunchii au fost înlocuiți, la fel ca și acest deget. Dar, important e să nu lași asta să te influențeze prea mult”, a mai spus actrița pentru sursa citată.
Jane Fonda a debutat pe scenă în 1960, în piesa de teatru There was a little girl, care i-a adus două nominalizări la premiile Tony Award. În același an debuta pe marile ecrane în comedia romantică Tall Story. A câștigat Oscarul pentru cea mai bună actriță în rol principal pentru aparițiile din Klute (1971) și Coming Home (1978).
A fost căsătorită de trei ori – în perioada 1965-1973 cu scenaristul și producătorul de film Roger Vadim; în perioada 1973-1990 cu politicianul și activistul Tom Hayden; în perioada 1991-2001 cu mogulul Robert Edward Turner III. Din 2009 și până anul trecut, Fonda a avut o relație cu producătorul muzical Richard Perry. Are trei copii, din care unul dintre ei este adoptat.