“Gatesc ciorbe pentru ca sotului meu ii plac foarte mult, mai putin cea de burta.”
Desi nu ii arata, acum 3 luni doamna Basescu a implinit 60 de ani. Se pare ca secretul siluetei sale este echitatia pe care incearca sa o practice o ora pe zi, in fiecare zi. Dar si viata de casnica, precum in The Stepford Wives (film lansat in 1975, acelasi an in care sotii Basescu se casatoreau), o ajuta sa se mentina in forma. “Gatesc ciorbe pentru ca sotului meu ii plac foarte mult, mai putin cea de burta. Iar camasile doar eu i le calc. Traian e un familist caruia ii place mancarea gatita acasa si hainele spalate si calcate acasa.”, declara doamna Basescu pentru site-ul tonica.ro in urma cu 7 ani.
In secolul in care primele doamne ale Americii isi croiesc propriile cariera politice, vezi exemplul lui Hillary Clinton, ajunsa de la nevasta umilita la candidat la presedentie si apoi secretar de stat, Maria Basescu e un personaj de-a dreptul neobisnuit. L-a cunoscut pe Traian Basescu in 1973, cand era la Scoala de Tehnica Comerciala din Constanta, deci cine-stie-ce meserie ar fi avut astazi daca nu se indragostea de ea ambitiosul marinar Traian Basescu? In 1975 ei s-au casatorit, iar nasterea celor doua fiice, Ioana (34) si Elena (31), au facut-o sa aleaga slujba full-time de mama si sotie.
"Ne-am dorit foarte mult sa avem un baietel"
"Ne-am dorit foarte mult sa avem un baietel, dar, daca sotul meu a navigat in perioada cand eram tineri, nu s-a intamplat. Sotul meu a dorit foarte mult sa mai avem un copil", a declarat Maria Basescu, citata de Mediafax, acum 6 luni. Asadar, in timp de sotul biruia mari straine la bordul “Biruintei”, sotia crestea fetele si avea grija de gradina. Obisnuita asa, viata de sotie de politician nici nu o deranjeaza: il vede pe Presedinte mult mai des decat in tinerete: ori acasa, ori la televizor.
Maria Basescu – Mihaela “Dragostea mea”: 5-1
“Instant pe twitter Maria a primit 5 voturi fata de un singur vot cat a primit Mihaela.”, scria in 2009 un un blogger care facuse un sondaj online ca sa afle “Care dintre nevestele celor doi candidati la presedintie e mai draguta?”. In perioada campaniei electorale pentru functia de sef de stat, lumea le-a comparat din toate punctele de vedere pe cele doua femei care reprezinta modele atat de diferite: sotia perfecta (a se citi casnica) de la romani versus sotia activa in stil american. Fara exceptii, aparenta cumintenie si obedienta Mariei Basescu, calitatati dovedite mai ales cand se zvonea ca Elena Udrea se pupa in toaleta de la Golden Blitz cu Presedintele, au fost apreciate.
Femeia care isi vede de treaba
“Sa pretuiasca valorile familiei si sa stie ca fara ele lucrurile nu ar merge niciodata inainte.”, sfatuia ea femeile in acelasi interviu citat mai sus. Din pacate, declaratia suna suparator de similar cu sacrificiile pe care Mihaela Borcea s-a declarat obligata sa le faca pentru a fi casatorita 23 de ani cu barbatul iubit.