Senzuala blondă e un adevărat ,,magnet” de audienţă, în special pentru publicul masculin, la transmisiunile postului DAZN. Îmbrăcată de fiecare dată cât se poate de sexy, Diletta face spectacol pe marginea terenului, acolo unde obişnuieşte să ia interviuri protagoniştilor.
Foto Instagram
Aşa s-a întâmplat şi la finalul săptămânii trecute, la meciul Napoli – Brescia (2-1), Diletta Leotta făcându-şi apariţia pe stadion într-o ţinută mulată care i-a ,,încins” pe majoritatea bărbaţilor aflaţi în tribune. ,,Ultima duminică de fotbal estival”, a ţinut să precizeze italianca pe Instagram, justificându-şi astfel opţiunea vestimentară.
Nu totul a decurs însă aşa cum trebuie, jurnalista fiind luată în colimator de o parte a fanilor lui Napoli. „Fuori le tettte, Diletta fuori le tette!” (,,Diletta, arată-ţi sânii”, în traducere liberă) a fost scandarea sexistă dedicată italiencei în momentul în care aceasta se deplasa pe pista arenei din Napoli împreună cu echipa de filmare. Total surprinsă de ce-i aud urechile, Diletta Leotta a schiţat un zâmbet larg, de uimire, şi le-a făcut acelor spectatori un gest de negare, mai întâi cu mâna, apoi cu degetul în jos.
Diletta Leotta și-a început cariera în televiziune la vârsta de 19 ani, la Antenna Sicilia, fiind remarcată de cei de la Sky, care au angajat-o inițial ca prezentatoare a rubricii meteo. Pasionată de fotbal, italianca a făcut apoi pasul spre Sky Sports, acolo unde a moderat un show dedicat meciurilor din Serie B (liga a doua din Cizmă). Diletta Leotta și-a atins apogeul anul trecut, când s-a „transferat” la postul DAZN, primind pe mână emisiunea „Diletta Gol”, ocupându-se de această dată de marile meciuri din Serie A, elita fotbalului italian.