Mii de bucureșteni sunt așteptați pe 24 și 25 august, pe Calea Victoriei, pentru a lua parte la cea de-a doua ediție „Noaptea Dansului”, cel mai mare eveniment dedicat dansului din țară. Organizatorii au pregătit o adevărată fiesta pe Calea Victoriei, care redevine, astfel, cel mai mare spațiu urban în care vor dansa artiști profesioniști, amatori, dar și trecători.
Evenimentul Noaptea Dansului: Bucureștiul Dansează are loc în cadrul proiectului Străzi Deschise, București – Promenadă Urbană, organizat de Primăria Capitalei, prin Direcția de Cultură, Învăţământ, Turism a Municipiului Bucureşti, alături de 𝐀𝐑𝐂𝐔𝐁 – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti şi 𝐏𝐑𝐎𝐄𝐃𝐔𝐒 – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive al Municipiului București, în calitate de operatori zonali. Punctele în care se va dansa în Capitală vor fi: zona Monteoru, zona Hotel Radisson, zona Monumentul Renașterii, zona Cercul Militar, zona Muzeul Național de Istorie a României. Evenimentul se bucură, de asemenea, și de sprijinul Institului Cultural Român.
„Anul trecut, pe 26 august, am organizat cu sprijinul partenerilor noștri și al extraordinarei comunități de dans, cel mai mare eveniment dedicat acestei arte din România. A fost un eveniment de succes, ce a reușit să aducă laolaltă peste 54 de școli de dans și 2.000 de dansatori, dar și 15.000 de trecători pe Calea Victoriei. Pe 23 septembrie, am fost din nou prezenți alături de 20 de școli de dans în fața a 8.000 de bucureșteni, în zona Muzeului Național de Istorie a României, în cadrul Zilelor Bucureștiului”, declară Daniela Samoil-Istrate, inițiator și coordonator eveniment.
„Drept urmare, deoarece bucuria și dorința de a dansa sunt mari, anul acesta vom avea două zile dedicate dansului, pe Calea Victoriei, pe 24 și 25 august, unde îi așteptăm pe bucureșteni (și nu numai) să încerce peste 20 de stiluri de dans (de la salsa, bachata, kizomba, tango, kpop, street dance, la zumba, balet etc.). Estimăm că vom avea un număr cel puțin egal de școli participante, poate chiar mai multe, având în vedere că vom avea două zile în loc de una. De asemenea, pregătim surprize pentru participanți pe care le vom anunța pe parcurs”, mai precizează Dragoș Samoil, inițiator și coordonator eveniment.
Școlile participante vor pregăti momente de dans inedite, flash-mob-uri, community dance, momente de interacțiune cu trecătorii, astfel că energia și emoția se vor transmite tuturor participanților.
Magia dansului ajunge în al doilea oraș din țară, în 2024! „Noaptea Dansului: Brașovul dansează” va avea loc pe 31 august, în Piața Sfatului, și promite publicului clipe de neuitat alături de comunitatea locală de dansatori.
„Noaptea Dansului 2024 – Brașovul Dansează” este un proiect de activare urbană și dezvoltare comunitară prin arte performative - mai specific prin dans. Proiectul este cofinanțat din bugetul Municipiului Brașov. Evenimentul va aduce împreună peste 10 școli de dans din oraș și 200 de dansatori profesioniști și amatori, dar și mii de brașoveni uniți într-o singură pasiune.
Fluxul de eveniment va conține demonstrații de dans (individual, cuplu, grup), dansuri ale unei întregi comunități de dans, flashmobs și propune ruperea barierei dintre spectatori și protagoniști - publicul putând participa și interacționa cu dansatorii.
Mai multe detalii despre program, orele de desfășurare vor fi dezvăluite înainte de eveniment, pe canalele de social media Noaptea Dansului și pe site-ul oficial noapteadansului.ro.
„𝐍𝐨𝐚𝐩𝐭𝐞𝐚 𝐃𝐚𝐧𝐬𝐮𝐥𝐮𝐢” este un proiect Creator Media Team, coordonat de 𝐃𝐫𝐚𝐠𝐨𝐬̦ 𝐒𝐚𝐦𝐨𝐢𝐥 𝐬̦𝐢 𝐃𝐚𝐧𝐢𝐞𝐥𝐚 𝐒𝐚𝐦𝐨𝐢𝐥 𝐈𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐞, ce își propune dezvoltarea comunității de dans și promovarea dansului ca artă urbană.
Componenta de artă stradală urbană – dans în stradă – se desfășoară în cadrul proiectului „Străzi deschise, București – Promenadă urbană”, organizat de Primăria Capitalei, prin Direcția de Cultură, Învăţământ, Turism a Municipiului Bucureşti, alături de 𝐀𝐑𝐂𝐔𝐁 – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti şi 𝐏𝐑𝐎𝐄𝐃𝐔𝐒 – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive al Municipiului București, în calitate de operatori zonali.