Brigitte Bardot
Frumoasa actrita a contribuit la transformarea micului sat de pescari in ceea ce este astazi Saint Tropez: un taram al extravagantei, locul in care s-a nascut topless-ul (si asta datorita rolului sau din “Et dieu crea la femme”) si in care oamenii sunt eliberati de orice constrangere. Isi merita asadar casa de pe Riviera, “la Madrague, din care poate sa coboare in orice moment sa faca o baie in mare. Aceasta vila a tinut de nenumarate ori prima pagina a ziarelor mondene din Franta, datorita petrecerilor grandioase pe care le-a gazduit.
Giorgio Armani
Couturierul are de peste 10 ani o vila eleganta in Saint Tropez, aflata pe un drum izolat si inconjurata de pini si palmieri. Este o casa plina de eleganta si rafinament, amenajata in stilul sau impecabil. Ba mai mult, si sora lui si-a achizitionat de ceva timp o casa de vacanta in acest orasel.
Mohamed Al-Fayed
Miliardarul are o proprietate imensa in Saint Tropez, cu peste 60 de dormitoare, in care fiul sau Dodi si printesa Diana si-au petrecut ultimele zile din viata. Acestia s-au bucurat de peisajele luxuriante de pe coasta chiar inainte de a merge in Paris, unde au avut accidentul de masina care le-a curmat viata.
Brad Pitt si Angelina Jolie
Acestia au uimit o lume intreaga atunci cand si-au achizitionat un castel aflat la 80 de kilometri de Saint Tropez. Domeniul Miraval este o adevarata fortareata, securizata la maximum, pentru ca cel mai celebru cuplu de la Hollywood sa se bucure de intimidate. Acesta contine o cladire principala, din secolul XVII si nu mai putin de 7 case.
David si Victoria Beckham
Si familia Beckham petrece an de an la 60 de kilometri de Saint Tropez, pe un domeniu foarte vechi numit Saint-Vincent. Proprietatea este supravegheata strict asa ca familia celebrului fotbalist se bucura de toata intimitatea din lume.