“45 de ani, asta este într-adevăr extraordinar”, spune actorul Peter Bergman (Jack Abbott)
„Tânăr şi neliniştit“ a fost difuzat de PRO TV încă din 1996 și are o mulțime de premii câștigate, peste 200 și peste 500 de nominalizări, fiind cel mai longeviv serial în viață, cotat la categoria "telenovele" americane.
“Încă o petrecere în cinstea noastră nu poate decât să mă bucure. Asta înseamnă că suntem în continuare cei mai tari. Sunt cu adevărat onorat să fac parte din această echipă longevivă, legendară, și astfel de evenimente îmi amintesc cât de norocos sunt”, spune Bryton James (Devon Hamilton).
Eric Braeden, Michelle Stafford, Melody Thomas Scott, Peter Bergman sau Sharon Case sunt câtiva dintre actorii care s-au regăsit încă de la început în serial. Plotul serialului a ținut cu sufletul la gură milioane de fani din întreaga lume, iar acțiunea s-a învârtit în jurul celor două familii rivale, Newman si Abbott, deținătoarele a două companii care se luptă pentru supremația în industria cosmetică.
Întrebați cum de au reușit să fie atât de uniți și să filmeze împreună atâția ani, actorii au acordat tot meritul producătorilor Lee Philip Bell și William J. Bell, acesta din urmă stingându-se din viață la 78 de ani, în data de 29 aprilie 2005, în Los Angeles.
Actorul care îl interpretează pe Victor Newman a fost în 2012 în România, fiind invitatul lui Cătălin Măruță la "Happy Hour", dar și al Andreei Esca, la Știrile PRO TV. Eric Braeden, pe numele său real, a povestit cât de mult i s-a schimbat viața odată cu acest rol.
De-a lungul vremii, serialul a fost o rampă de lansare pentru actori precum Eva Longoria, David Hasselhoff, Shemar Moore, Lyndsy Fonseca sau Ashley Jones.