5 trenduri alimentare care vor domina 2023. Cu ce înlocuim pastele clasice, peștele proaspăt sau carnea


Nutriționiștii australieni au preconizat care vor fi trendurile alimentare în 2023, ținând cont atât de creșterea preturilor din ultima perioadă, dar și de faptul că oamenii fac alegeri alimentare din ce în ce mai sănătoase. 


Ce vom mânca mai mult în 2023, potrivit nutriționiștilor?

1. Pește la conservă

Nutriționiștii australieni cred că peștele la conservă va fi din ce în ce mai consumat, din cauza prețurilor foarte mari ale celui proaspăt. 

 

„Având în vedere că alimentele proaspete costă atât de mult, dacă te uiți la prețul conservelor de pește - sardine, hering sau macrou, este previzibil că oamenii le vor cumpără din ce în ce mai mult aceste produse”, spune nutriționista australiană Susie Burrell.

“Așa cum prețul la unt a explodat în 2022, am senzația că același lucru se va întâmplă și cu peștele. În țările scandinave, se consumă oricum multe conserve de pește, pentru că sunt sănătoase și o sursă buna de Omega 3", mai spune aceasta.

Hashtag-ul „Tin fish date night” (Peste conșervat la întâlnire) a fost în tendințe pe TikTok în ultimele luni, tiktokerii folosind conserve de sardine, stridii sau midii ca ingredient-vedetă în mesele lor de acasă.

Conform unui sondaj efectuat pe 1.700 de persoane anul acesta, conserva de pește Aldi a devenit cel mai popular aliment din Australia.

2. Ciuperci medicinale / adaptogene

Adaptogenii sunt plante și ciuperci care ajută corpul să răspundă la stres, anxietate, oboseală și aduc bunăstare generală.

„Îmi amintesc că am fost în Los Angeles acum câțiva ani și am comandat o cafea și m-au întrebat ce „ciuperci” vreau în băutura mea, dar toată chestia asta cu ciupercile medicinale nu a explodat încă aici, în Australia”, a spus Leanne Ward, o altă nutriționistă apreciată în Australia.. Cu siguranță va mai dura până acest trend va ajunge și în România.

„Cred că 2023 va fi anul când ciupercile medicinale vor deveni o parte a curentului general”.

Creșterea aportului alimentar cu adaptogeni poate ajuta performanța fizică și se așteaptă ca sportivii, în special, să adauge adaptogeni la cafeaua lor în următoarele 12 luni.

3. Paste 2.0

Adio paste din grâu! Pastele făcute din năut, linte și leguminoase vor deveni din ce în ce mai populare, iar în 2023 probabil vor ajunge mai des în farfuriile noastre.

De asemenea “spaghetele” din dovlecei, cartofi dulci sau orice alte legume care se pot tăia asemănător spaghetelor vor fi la mare căutare în 2023.

 

Motivul principal este că acum suntem cu toții mai conștienți de sănătate și căutăm modalități sănătoase și delicioase de a ne crește consumul de fructe și legume.

4. Smochine si curmale

Smochinele au început să fie din ce în ce mai populare și în România. Mulți români au deja în curte smochini, care se adaptează ușor la clima din țara noastră. Mămicile folosesc smochinele ca îndulcitor, în loc de zahăr, pentru a prepara mesele celor mici, alături de curmale, de exemplu. 

Smochinele sunt fructe sănătoase, bogate în antioxidanți, care ajută la menținerea sănătății intestinale și a oaselor.

5. Totul pe baza de plante

Carnea și produsele lactate tradiționale vor fi din ce în ce mai evitate în 2023. Lactate pe bază de plante… de fapt, orice pe bază de plante – ăsta e noul trend alimentar care va domina 2023.

Deși în România carnea… vegetală nu este încă apreciată, din ce în ce mai multe persoane cu vor căuta această alternativă, mai ales că acum sunt branduri care au produse cu adevărat delicioase, care imită carnea foarte bine la gust. Avem deja mici din plante la supermarchet, așa că totul e posibil! :)

 

Sursa foto: GETTY IMAGES

 

  • 5 trenduri alimentare care vor domina 2023. Cu ce înlocuim pastele clasice, peștele proaspăt sau carnea

related posts

Modifică setările cookies