Tot mai mulți bloggeri își prezintă viața de familie pe rețelele sociale drept una ideală. Există mii de tinere mămici care își modifică pozele pentru a arăta ca păpușa Barbie la 40 de ani. Ekaterina se numără printre acele tinere care afișează un look de puștoaică, chiar dacă are deja o fiică de 20 de ani și alți doi copii mai mici. Ea crede că nu este nimic greșit în asta. Ba mai mult, ea își asigură urmăritorii că viața ei din prezent chiar este ideală în comparație cu ce a trăit în copilărie, în casa părinților ei.
„Eu am plecat de acasă la 16 ani”, povestește Ekaterina într-un interviu. Tânăra a avut părinți foarte severi, care o închideau în baie și stingeau lumina, ca formă de pedeapsă. „Acum sunt adult, sunt mamă, și mă întreb: De ce a trebuit să stingă luminile? Ei bine, luminile s-au stins pentru totdeauna” (nr. în sensul că nu a mai păstrat legătura cu ei). Destinul i-a zâmbit Ekaterinei, pentru că ea a întâlnit dragostea adevărată. Alături de soțul ei au construit un cămin fericit. Ea spune că mulți o invidiază, dar multă lume nu știe prin câte greutăți a trecut.
A devenit mamă pentru prima oară la 18 ani. Acest lucru nu a făcut-o să renunțe la Facultatea de Jurnalism, unde a fost admisă. După o perioadă în care a lucrat în presă, s-a orientat către un job mai bine plătit. Așa a ajuns să lucreze în domeniul asigurărilor auto, iar pozele provocatoare pe care le făcea lângă mașini au ajutat-o să obțină o listă mare de clienți. După un timp, s-a gândit să-și dezvolte propriului business, urmând o pasiune din adolescență- designul vestimentar. Acum are o afacere prosperă cu rochii, pe care le vinde în lumea întregă, pe baza comenzilor online. (Vezi galeria foto de mai jos)
„Fiica mea mai mare este mândră de mine”, spune femeia. În poze, cele două par mai degrabă surori.