Actorul în vârstă de 30 de ani și partenera sa, Taylor Dome, 24 de ani, și-au unit destinele recent, la marele eveniment fiind prezente aproape 100 de persoane. În apropierea nunții, admiratorii lui Taylor Lautner au aflat un detaliu surprinzător, care are legătură directă cu proaspăta lui soție.
Taylor Lautner și soția au aceleași nume
Puțini știau că actorul din Twilight și partenera lui de viață nu împart doar numele de familie, ci și pe cel mic. Pe ambii îi cheamă Taylor, așa că de acum se vor prezenta „domnul și doamna Taylor”, potrivit presei internaționale.
„Am întrebat-o dacă îi place acest nume de familie, pentru că deja împărțim același prenume. Deci va fi extrem de complicat”, a povestit Lautner, potrivit Daily Mail.
De asemenea, actorul a explicat faptul că de multe ori sunt strigați „băiatul Tay” sau „fata Tay”, tocmai pentru a nu exista loc de confuzie.
Actorul și frumoasa lui soție s-au întâlnit pentru prima oară în anul 2018 și s-au îndrăgostit la prima vedere. În anul 2021 s-au logodit, iar acum sunt oficial soț și soție.
Sursă foto: Getty