Adina Alberts vrea ca statul să-i lase pe oamenii de afaceri să plătească pensiile vârstnicilor din România


Medicul estetician Adina Alberts a impresionat o țară întreagă cu gestul ei. Antreprenoarea va plăti din buzunarul ei trei ajutoare de pensie pentru vârstnicii cu cele mai mici venituri din România.


Adina Alberts e de părere că statul român ar trebui să găsească o soluție pentru ca oamenii de afaceri din România să se implice direct în plata pensiilor vârstnicilor. Femeia de afaceri tocmai a luat decizia de a selecta trei pensionari cu venituri mici, cărora le va asigura câte un ajutor de pensie în valoare de 1.000 lei.

Ea a precizat că va acorda aceste ajutoare financiare pe tot parcursul vieții persoanelor selectate sau „până când firma mea va da faliment”. Într-un interviu acordat Perfecte.ro, Adina Alberts explică mecanismul acestei campanii și ce anume a determinat-o să-i ajute pe pensionari.

Ce v-a inspirat să faceți acest gest? Cunoașteți mulți vârstnici cu pensii mizerabile?

„Mereu am fost empatică față de suferința umană, probabil este motivul principal pentru care am ajuns medic. Bătrânii reprezintă categoria fără viitor, fără șansa de a se autoredresa, adesea desconsiderați de societate. Ei nu mai pot munci. Unii sunt singuri pe lume, fără ajutor, fără familie, fără bani. Societatea face prea puțin pentru aceștia.”

FOTO: Adina Alberts/Facebook

„Ei sunt părinții și bunicii noștri. Mi se rupe inima când îi văd uitați de lume și familie, prin sate amârate și risipite, rămași doar în grija lui Dumnezeu. 

Gestul meu dorește să atragă atenția asupra acestui fenomen. România îmbătrânește la propriu, tinerii pleacă din țară, iar noi, cei rămași, trebuie să facem mai mult pentru cei bătrâni și bolnavi.”  

Cum îi veți alege pe cei trei pensionari pe care îi veți ajuta?

„La sfârșitul celor două săptămâni voi contabiliza toate cazurile semnalate. Bătrânii singuri cu veniturile cele mai mici vor fi cei care vor avea întâietate. Așa mi se pare firesc și uman. Știu, este o picătură într-un ocean! Dar este un început”, dezvăluie Adina Alberts. 

Cum au reacționat internauții

Adina Alberts a primit sute de comentarii pe pagina și pe contul de Facebook, iar în proporție covârșitoare mesajele sunt pozitive. Românii i-au și recomandat vârstnici cu venituri mici, care ar putea beneficia de ajutor de pensie. Medicul estetician îi încurajează pe utilizatorii rețelei sociale să continue să-i prezinte cazuri sociale.

„Un gest foarte frumos. Tot respectul, stimată doamnă doctor! M-aș bucura și eu, am o pensie de boală 680 de lei. Cred că oricui i-ar prinde bine niște bani în plus. Să vă dea Dumnezeu tot ceea ce vă doriți. Congrat!”, a scris o femeie.

„Super! Sunt mulți oameni bătrâni, necăjiți. Eu am primit de la dumneata 1.000 de lei și m-am descurcat foarte bine toată iarna. Am să vă pomenesc cât voi trăi. Să vă ajute Dumnezeu în tot ce faceți”, i-a transmis o altă doamnă.

Adina Alberts: „Banii colectați din taxe și impozite să fie direcționați în conturile pensionarilor”

„Cred că ne-am putea imagina un mecanism prin care banii colectați din taxe și impozite să fie direcționați în conturile pensionarilor, într-o manieră parțială, evident. Oricum bugetul României este alcătuit în proporție de peste 95% din taxele plătite de sectorul privat. Ce ar fi dacă ar exista o lege în România care să ne lase pe noi, antreprenorii din România, să oferim în mod direct pensiile unui număr de pensionari, să zicem în funcție de cifra de afaceri?”. 

  • Adina Alberts vrea ca statul să-i lase pe oamenii de afaceri să plătească pensiile vârstnicilor din România

related posts

Modifică setările cookies