Între timp, cei doi s-au despărțit, astfel că certurile dintre ei au dispărut, însă Alex Bodi a vorbit zilele trecute în cadrul unei emisiuni mondene de la un post TV generalist despre perioada în care a fost acuzat de Bianca Drăgușanu că a bătut-o.
„Ea m-a lovit prima. Cred că nu am nicio scuză, să compar forța mea, a unui bărbat de 110 kilograme, cu a unei femei. Dar ca să dau eu, trebuie să existe o sumedenie de provocări. Un om calm, un om la locul lui, care nu își dorește scandal sau violențe, trebuie să fie provocat într-un anume hal. Majoritatea certurilor noastre sau episoadelor au fost din cauza geloziei. Și, într-adevăr, și ea sărea la bătaie. Eu menajam de multe ori chestiile astea. S-au întâmplat. Am avut două episoade în care pot să spun că a existat violențe între noi. Pentru că ea a lovit prima. Și jignea, și înjura. Nu există scuză și îmi pare rău de chestia asta. Nu am mai avut alte antecedente cu alte persoane”, a spus Alex Bodi.