La scurt timp după ce a anunțat că divorțează de Alexandri Ciucu, Alina Sorescu dezvăluia că este foarte îngrijorată cu privire la custodia celor două copile. Solista nu s-a ferit atunci și a recunoscut că îi este frica ca nu cumva Raisa și Carolina să ajungă în custodia tatălui lor. Această situație nu s-a întâmplat, iar acum își vede fetițele foarte des, lucru care o bucură nespus de mult.
Cât despre creșterea celor două micuțe, cântăreața are toată susținerea din partea părinților ei, care i-au fost aproape întotdeauna. Sunt răsfățate și fericite, spune ea, iar asta datorită bunicilor care le acordă tot sprijinul de care au nevoie.
„Le răsfățăm și eu, și bunicii. Munca mea cu cei mici, studiile mele de psihopedagogie și răbdarea mea înnăscută m-au învățat să am un stil cald, dar ferm cu copiii. Așa că le răsfăț, dar pun și limite atunci când e cazul. Însă sunt două fetițe care stiu să nu le depășească. Iar bunicii le iubesc enorm, mai ales că mama și tatăl meu au fost principalul meu sprijin în creșterea lor încă de când le-am născut”, a spus Alina Sorescu pentru Viva.ro.
Sursă foto: Arhivă