Amanda e noua Şarapova! Puştoaica sexy care a bătut-o pe Halep


Simona Halep a fost eliminată în sferturile de finală ale turneului de la Roland-Garros de o tânără jucătoare care n-a împlinit încă vârsta de 18 ani. 


Amanda Anisimova e considerată noua senzaţie din tenisul feminin şi e asemănată deja cu celebra rusoaică Maria Şarapova.

Citește și: Tu ai recunoaște-o? Cum arăta Simona Halep în copilărie

Născută în Statele Unite din părinţi ruşi emigraţi, Amanda a reuşit împotriva Simonei Halep cea mai mare performanţă a carierei, amintindu-ne de explozia asemănătoare pe care a avut-o Şarapova în 2004, atunci când a câştigat turneul de Grand Slam de la Wimbledon la doar 17 ani.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Amanda Kay Victoria (@amandaanisimova) on

De altfel, puştoaica Anisimova a mărturisit că a idolatrizat-o pe Maria Şarapova (32 de ani). „Ea e cu siguranţă jucătoarea pe care am urmărit-o cel mai mult, e o atletă uimitoare, dar şi o persoană extraordinară. Vreau să fiu următoarea tenismenă care câştigă un turneu de Mare Şlem ca adolescentă”, a declarat americanca.

Legătura dintre Anisimova şi Şarapova nu se opreşte aici, specialiştii remarcând faptul că jocul Amandei a împrumutat ceva din loviturile cu care „Masha” a fost mult timp una dintre cele mai valoroase jucătoare de tenis din lume.

De asemenea, prezenţa fizică a Amandei Anisimova e o copie a Mariei Şarapova, diva sexy a circuitului WTA în ultimii 15 ani. Blondă, zveltă şi elegantă pe teren, Amanda beneficiază şi de acel şarm care a propulsat-o pe Şarapova în lumina reflectoarelor. Se vede acest lucru şi din fotografiile pe care Anisimova le postează pe Instagram, acolo unde numărul „urmăritorilor” creşte pe zi ce trece. 

Vezi și: Simona Halep, o campioana de 10


related posts

Modifică setările cookies