Anca Ţurcaşiu, dezvăluiri intime despre viaţa amoroasă după divorţ:"Bărbații se sperie de personalitatea mea"


După 22 de ani de căsnicie, Anca Țurcașiu și medicul Cristian Georgescu au hotărât să o ia pe drumuri separate. 


De la divorțul de soțul ei, solista a încercat să-și refacă viața și să meargă înainte, iar acum pare că a înflorit. La 52 de ani, Anca Țurcașiu arată impecabil, este plină de energie, pozitivă și deschisă unei relații de durată.

Artista a recunoscut că este dispusă să iubească din nou, însă e în continuare singură. Cântăreața a dezvăluit că mulți dintre bărbați nu au curaj să o curteze. Primește complimente și este apreciată, dar mulți bărbați sunt speriați de personalitatea ei.

”Bărbații sunt foarte timizi, foarte rar bărbații îndrăznesc, au curajul să vină către mine, pentru că se sperie de personalitatea mea și le e teamă oarecum. Pentru ei sunt Anca Țurcașiu, persoana aceea, nu pot realiza că sunt și eu un om ca toți oamenii. Cum m-aș duce eu acum să îl cunosc pe Bradley Cooper, de exemplu.

Eu m-aș duce normal, cumva, pentru că înțeleg că e doar o meserie aceasta, dar totuși ai așa un sentiment… Primesc foarte multe complimente și normal că mă fac să mă simt foarte bine, eu și sunt un om vesel, deschis, sociabil, zâmbitor, cald, adică nu sunt cu nasul pe sus sau să mă port într-un anume fel. Consider că sunt un om absolut normal", a spus Anca Țurcașiu

Vedeta știe clar cum trebuie să fie bărbatul ideal în viziunea ei: "Noi ne raportăm la cei mai importanți bărbați din viața unei femei. Pentru mine sunt bunicul și tatăl, de la care am învățat niște lucruri. Bunicul meu îmi punea mâna pe cap înainte să adorm și venea de la Ploiești la București cu trenul, ca să-mi țină mâna pe cap când făceam injecția cu penicilină, în fiecare zi și se întorcea acasă la Ploiești.

Ai mai auzit așa ceva?! Îți vine să crezi că tatăl meu, toată viața, m-a trezit mângâindu-mi degetele de la picioare și citindu-mi poezii de Nichita Stănescu? Tata și astăzi mă sună și mă întreabă: „Ai 10 minute?”. „Da, tată!”. „Vreau să îți citesc două poezii”. Dacă îți spun că am toate lucrurile astea legate de acești doi bărbați ca brazii din viața mea, atunci am să fac copy/paste și am să spun că aștept un bărbat ca bradul, care să mă mângâie”, a declarat Anca Ţurcaşiu pentru Viva.ro.

Foto Facebook

related posts

Modifică setările cookies