De frică, mulți au decis să treacă de granițele țării și să fugă din calea războiului. Din păcate, în spate au rămas și multe animale.
Însă, mai sunt și oameni care, cu prețul vieții, au decis să rămână în Ucraina pentru a avea grijă de ele, iar Andrea Cisternino este un astfel de om. Italianul a fondat în 2012 un adăpost pentru animale la 45 de minute de Kiev. De când a început războiul din Ucraina, a decis să nu plece și nici măcar să nu se întoarcă în Italia, țara în care s-a născut. „De ani de zile am grijă de 400 de animale, pe care le-am salvat de la maltratări. Am decis să rămân, să nu le abandonez. Construirea acestui adăpost a costat mult efort, nu plec”, a spus acesta, potrivit pledgetimes.com.
„În această dimineață, cerul din jurul adăpostului era roșu. În timpul nopții nu poți dormi. Acum 15 minute am văzut un obuz căzând departe de adăpost, simțeam foarte bine mirosul de praf de pușcă, auzeam coloane militare mișcându-se în depărtare, avioanele trec. Dumnezeu să ne ajute și să-i blesteme pe cei care au vrut să înceapă toate acestea”.
Cisternino, fost fotograf, s-a mutat în Ucraina împreună cu soția sa Vlada Shalutko. Aceștia au deschis adăpostul, primind și salvând animale care se aflau în situații critice. În refugiul său se află câini, pisici, cai, vaci, porci, capre, oi, gâște și găini.
Chiar dacă e speriat de situație, Andrea Cisternino a decis să-și protejeze cu orice preț adăpostul până când va fi posibil. „Am decis că pot muri și aici, pentru animalele mele”.
Sursă foto: Facebook Andrea Cisternino