Andreea Bostănică obișnuiește, de ceva vreme, să se afișeze în mediul online cu tot felul de cadouri de zeci de mii de euro și nenumărate buchete de flori, fără să dea doi bani pe oamenii care o critică. Ei bine, tânăra a împărțit internetul în două: mai exact cei care îi iau apărarea și apreciază stilul său de viață și „răutăcioșii”, care sunt convinși că este sponsorizată de un bărbat potent din punct de vedere financiar.
Comentariile agresive, criticile și injuriile curg în secțiunea de comentarii de la fiecare postare pe care o face, dar ea rămâne indiferentă și continuă să se afișeze înconjurată de obiecte de lux, convinsă că a muncit foarte mult pentru ceea ce are. Reamintim că Andreea Bostănică a fost surprinsă în compania unui milionar din Dubai, lăudându-se în același timp că face, pe săptămână, cât nu fac oamenii de rând într-un an.
„Ce să zic dragilor, voi îmi dați hate, eu am făcut în 15 minute cât faceți voi în trei luni, de fapt, cred că mai mult. Ce să faci, asta e viața. Eu vă iubesc. Dați hate în comentarii. Este foarte amuzant pentru că oamenii mă urăsc fără niciun motiv, iar eu mă simt cu adevărat rău pentru ei, mă simt rău și asta este amuzant. Voi invidioșilor, mi-e milă de voi sincer, mi-e milă de voi, să vă ajute Dumnezeu.
Îmi dau seama ce viață tristă aveți, voi trăiți tot cu viața mea, dar asta este. De asta sunt eu aici. De asta am făcut eu în 20 de minute, cât nu faceți voi în 3 luni de muncă”, spunea, mândră, Andreea Bostanică.
Andreea Bostănică a urmat cursurile Liceului Teoretic Dragoș Vodă din Stăuceni, Chișinău, la profilul umanist, iar la examenul maturității a luat note mult mai mici față de ceea ce spunea ea în mediul online. Potrivit ance.gov.md, citat de fanatik.ro, tânăra a obținut, la limba și literatura română, nota 5.
La engleză a luat 6, la istoria românilor și universală a primit 5, iar la geografie a luat tot 5. Media generală, după probele orale, a fost de 5,88.
Cât despre pregătirea muzicală și actoricească, Andreea Bostănică a spus că este semnată cu o anumită casă de discuri, unde alături de echipa sa își face versurile și clipurile video. Cea mai cunoscută tânără din Republica Moldova a mai spus, de asemenea, că a urmat cursuri de actorie, însă nu a arătat niciodată că acestea ar fi recunoscute în vreun fel.
Mai mult decât atât, „Regina TikTok-ului” a spus, în urmă cu aproape un an, că nu are de gând să se înscrie la facultate, preferând să „facă pauză”
Foto: Instagram, TikTok