România este ceea ce ai putea numi ușor o țară „mică” în ceea ce privește sporturile de iarnă. De obicei, sportivii români se califică la olimpiadele de iarnă „din oficiu”, iar României i se acordă un loc pe listele de înscriere.
Însă, o sportivă care a crescut în Franța a muncit pe brânci în ultimii patru ani cu gândul de a reprezenta România la Jocurile Olimpice. Ania Monica Caill (26 de ani) s-a calificat la JO de la Beijing (4-20 februarie) grație rezultatelor sale de la probele internaționale.
Cu toate acestea, Federația Română de Schi-Biatlon nu-i recunoaște performanțele și o consideră o sportivă cu „evoluții submediocre”. În acest timp, Ania Caill este cel mai bine clasată schioare română la nivel mondial (locul 197), reușind să obțină pentru România încă un loc la Jocurile Olimpice. În loc să trimită pe oricine, oficialii Federației au preferat să nu propună niciun sportiv.
„Nu sunt pe lista pentru Olimpiada de la Beijing. Am făcut tot ce era posibil să fiu inclusa pe listă, fiind de departe cea mai bună româncă (…)
Așa că FRSB nu m-a adăugat pe lista de preînscrieri pentru olimpiadă și a decis să facă un trial pentru sportivii aflați pe această listă.
Țin să reamintesc că sportivi aflați pe listă nu au nici un criteriu de calificare internațional, au numai punctajul minim care le permite să ocupe acel loc de națiune care există pentru țăriile mici.
Eu sunt singura realmente calificată, datorită performanțelor mele care m-au projectat în top 100 mondial”, a scris Ania pe Facebook.
În acest moment, România va fi reprezentată le Beijing de o schioare aflată pe locul 1.700 mondial (Maria Constantin), cu care, spune Ania, nu are nimic personal. Ea susține că poziția pe care ocupă în clasament i-ar fi permis să concureze la patru probe, nu doar la două.
„Eu sunt calificată, aș fi participat la 4 probe, particip constant în Cupa Mondială și ajung în mod regulat la 4 secunde de câștigătoare la evenimentele majore.
Sportiva aleasă de federație nu este calificată, are dreptul de participare doar la 2 probe, nu are nici o experiență în Cupa Mondială și ajunge la 22 de secunde de câștigătoare.
Insist pe faptul că nu am nimic personal cu sportiva. Acestea sunt doar fapte. Dacă faptele nu vă plac atunci vă rog să le schimbați”, mai spune Ania.
Cum justifică Federația de Schi-Biatlon ignorarea Aniei Caill
Comitetul Director al Federaţiei Române de Schi-Biatlon a explicat, în cadrul unei conferințe de presă, motivul pentru care Ania Caill nu a fost inclusă în lotul pentru Beijing.
„Faptul că sportiva Ania Caill nu a fost inclusă în lotul olimpic se datorează exclusiv trendului descendent, cel mult staţionar, al rezultatelor obţinute la competiţiile importante. Urmare unei intervenţii neinstituţionale regretabile, Ania Caill a participat anul trecut la Campionatele Mondiale, unde s-a clasat ultima la o probă, iar la alta nu a participat, deşi, în cadrul presiunilor făcute, afirma că neparticiparea sa răpeşte şansa României la o medalie!
Rezultatele ultimelor sezoane la competiţiile importante arată că sportiva Ania Caill nu are nicio perspectivă de creştere a performanţei, iar faptul că, în România, este singura sportivă legitimată care abordează probele de coborâre nu poate echivala cu autoproclamatul titlu de 'cea mai bună schioare a României'.
Pentru că participarea la Jocurile Olimpice presupune un efort financiar din bani publici, considerăm iresponsabilă includerea în lot a unei sportive ale cărei evoluţii submediocre sunt certe, ba mai mult, certificate de rezultatele foarte slabe din ultimele sezoane”, se arată în comunicatul FRSB.
Fotografii: Getty Images
Vezi și VIDEO: