Partenera de viaţă a lui Enrique Iglesias a fost solicitată de varianta rusească a revistei Cosmopolitan pentru un pictorial sexy de senzaţie.
GALERIE FOTO MAI JOS
Kournikova şi Iglesias au devenit părinţi de băiat (Nicholas) şi fată (Lucy) în decembrie 2017, iar mămica Anna s-a recuperat rapid, în special cu ajutorul şedinţelor prelungite de fitness. Revenită la dimensiunile specifice unui fotomodel, fosta tenismenă a primit cu încântare propunerea celor de la Cosmopolitan.
Pe pagina sa de Instagram, rusoaica a postat poza cu coperta revistei, dar şi un filmuleţ „behind the scenes” (în spatele scenei), în care apare extrem de provocator, într-o lenjerie intimă de culoare roşie şi cu o jachetă neagră agăţată de umărul drept.
Chiar dacă locuieşte în prezent la Miami, în Statele Unite, Anna Kournikova a rămas foarte populară în ţara natală, pe care a părăsit-o la frageda vârstă de 10 ani. Din păcate, cariera sa în tenis s-a încheiat prematur, la numai 23 de ani, din cauza unor accidentări. Ea va rămâne în istorie ca singura jucătoare care a pătruns în Top 10 mondial (pănă pe locul 8) fără să câştige vreun turneu în circuitul WTA.
FOTO Profimedia