Balenciaga a scos la vânzare o eșarfă care se vinde cu 1.700 de euro (în jur de 8.500 de lei). Accesoriul cu formă de spirală se găsește în două culori: roz aprins și galben neon.
Fost gimnast de performanță, influencer și designer la început de drum, Adelin Kotrong a postat pe contul de TikTok un video cu câteva produse lansate recent de Balenciaga.
“Asta e o eșarfă dacă vă vine să credeți! Se poartă ceva de genul și are prețul de 1.700 de euro!”, spune Adelin în filmulețul care a adunat peste 1,3 milioane de vizualizări în doar două zile.
@adelin_kotrong Balenciaga new collection????????♂️❌ #ak???????????????? ♬ sunet original - AK????
Tânărul le prezintă urmăritorilor și sacoul de “homeless”, care se vinde cu 6.000 de euro, sau un pulover oversize care costă 4.000 de euro.
“Nici gratis nu aș purta așa ceva!”, “E un experiment social!”, “Eu nu înțeleg cine ar purta așa ceva!”, “Bătaie de joc cu bani mulți”, “Mi-aș lua un sacou din ăla și m-aș apuca de cerșit!”, “Mie mi se pare că Balenciaga funcționează pe motto-ul: <<oare cum putem să ne mai batem joc de oameni>>”, “Am într-un sac hainele lui tataie de acum vreo 15 ani. Cam cât ar valora?”, “Nici în grădină la sapă nu le-aș purta!”, “Nici când duc gunoiul nu ies așa din casă”, “Dovada că tot ce e scump, nu e și frumos”, “Bine că nu sunt bogat!”, “Ce-i mă frate cu moda asta?”, sunt doar câteva dintre sutele de mesaje postate de internauți la clipul devenit viral.
În trecut, Balenciaga a creat controverse cu crocșii cu toc sau cu sacoșa de rafie de 1.600 de euro. Anul trecut, casa de modă a ajuns de râsul internetului după ce a scos la vânzare niște teniși care păreau murdari, purtați și găuriți.
Fotografii: capturi TikTok