După ce a cheltuit zeci de mii de dolari ca să arate ca un elf și a trecut prin operații estetice chinuitoare pentru a-și îndeplini un vis din copilărie, Luis nu a fost mulțumit de rezultate și s-a reprofilat.
Tânărul originar din Buenos Aires (Argentina), a cheltuit aproape 50.000 de dolari pe operaţiile plastice pentru că îşi dorea să arate ca un elf după ce s-a uitat la filme ca "Labyrinth" sau "The Never Ending Story".
Luis a recunoscut că era conştient că oamenii îl vor privi diferit, dar nu s-a oprit până nu a devenit un elf. "Am vrut să fiu un elf, un înger, o fantezie, şi da, să arăt inuman, dar delicat în acelaşi timp. Am avut propriul meu ideal şi nu m-am lăsat, indiferent de ce intervenea", a declarat acesta potrivit The Sun.
În urmă cu câteva luni, bărbatul însă a trecut prin alte operații estetice pentru a căpăta trăsături mai plăcute, iar noua transformare i-a adus contracte de publicitate, devenind fotomodel.
A renunţat la ochii negri şi la urechile de elf. Şi-a operat iarăşi nasul și a mărturisit că nu va renunța niciodată la ceea ce își dorește pentru că fiecare om merită să fie fericit.
Sursă foto: Instagram